EXCLUSIVITATE! CUTREMURĂTOR!!! În atenția șefului Poliției Române

Totul se întâmplă în România zilelor noastre, în anul de grație 2018, în Săcele, Brașov. Ni s-a cerut ajutorul. O mamă disperată ne-a căutat pentru a ne spune cumplita situație în care se află doi dintre băieții ei, tineri de 18 și 20 de ani. Totul a început, ne spune mama, doamna Elena Borzoș, din Săcele, Brașov, în momentul în care familia a cumpărat o casă în Săcele, o casă mare, pe starda Petoffi Șandor, pe care, de fapt, voia să o cumpere un altul, un ”tată al polițiștilor”, cum este numit în zonă și despre care vom face o anchetă separată. Pe aceeași stradă mai locuiesc alți doi polițiști. La cumpărarea imobilului, ”tatăl polițiștilor” i-a amenințat că ”îi va termina pe toți”… El voia acea casă. De aici, spune doamna Elena Borzoș, a început totul. Băieții, Borzoș Samuel și Borzoș Pavel, lucrau în străinătate, de unde au sosit recomandări foarte bune. De sărbători au venit în țară. Pe 28 decembrie, la ora 17.30, au plecat cu un taxi în Brașov, la insistența unui prieten, Remus, care voia să-i vadă. Au ajuns în Brașov, au mers să repare un telefon în zona Gării Brașov și cum acel Remus tot insista să ajungă mai repede la el, au plecat spre Cafeneaua Coresi. Au observat la un moment dat că sunt urmăriți de patru bărbați ”cu mușchi”, iar când au fost siguri că într-adevăr cei patru pe ei îi urmăreau, de teamă, au luat-o la fugă. Cei patru au fugit după ei. S-au urcat într-un taxi, numai că după câțiva metri, au fost înconjurați de patru mașini ale Poliției Brașov, scoși din taxi, culcați la pământ, încătușați și bătuți la modul groaznic. S-a strâns acolo foarte multă lume care a început să țipe la polițiști, aceștia spunând că au furat un telefon. Au început acolo percheziția, în stradă, au văzut că aveau la ei și bani românești, și euro, și fiecare câte un telefon de ultimă generație – telefoane cu abonamente. Atunci au spus mulțimii strânse că, de fapt, au tăiat bretelele unei genți ale unei persoane, persoană care nu era acolo și nici nu a apărut. Bătuți într-un mod bestial, au fost urcați în mașinile Poliției și duși în arestul Secției 2 de Poliție Brașov, unde au fost, efectiv, călcați în picioare, bătuți cu bocancii în cap de către patru civili și patru polițiști, desfigurați, obligați să recunoască… fapta. Cum că au tăiat bretelele unei genți.

Mai mult, ca pe vremea Inchiziției, au fost duși în săli separate, bătuți în continuare, băgați cu capul în wc, pe cel mic l-au bătut groaznic și pe organul sexual, apoi l-au dus în fața fratelui mai mare, plin de sânge, spunându-i: ”Vezi cum arată frati-tu?! Dacă nu recunoști, va muri!”. Băieții au cerut un avocat și au cerut să fie anunțați părinții, lucru care nu s-a întâmplat, polițiștii au adus o doamnă avocat din oficiu care, după ce a vorbit cu polițiștii, a scris cu mâna ei o declarație pe care nu a vrut să le-o citească băieților, deși aceștia au insistat. Bineînțeles că au fost reținuți, iar a doua zi, pe 29 decembrie, au fost duși pe brațe în fața doamnei procuror Mocanu de la Judecătoria Brașov, în fața căreia au fost bătuți în continuare, procuroarea,  râzând, le-a spus acestora, textual: ”Băi, frumușeilor, eu am călărit mulți ca voi, am să am grijă să vă primească în pușcărie niște băieței, că tot sunteți voi așa de arătoși!”. Le-a dat mandate de arestare fără să existe niciun martor și nici persoana ”vătămată”. Au aflat părinții, au fugit la Judecătorie, nu li s-au dat voie să intre în sală, nu li s-au dat voie să-i vadă, nici atunci și nici timp de trei săptămâni. Și, bineînțeles, ni li s-au dat voie să aibă un avocat ales. Cel mic a acuzat dureri cumplite în urma bătăilor și, la insistențele colegilor din celulă care au bătut cu picioarele în usă, a fost dus la spital. Doctorul i-a întrebat pe polițiști: ”Ce-ați făcut, mă, l-ați terminat și p-ăsta?!” și, desigur, nu există nicio fișă medicală la dosar, deși părinții au solicitat o fișă medicală, la fel și avocatul pe care acum și l-au pus. Nu se dorește nici vizionarea imaginilor de pe camerele de luat vederi care există în tot orașul Brașov, nu se dorește nici acceptarea altor probe prin care băieții să-și poată dovedi nevinovăția. Acum, cei doi se află în Penitenciarul Codlea, iar dosarul este 11271/P/2017 al Judecătoriei Brașov. Ieri trebuia judecat pentru prelungirea mandatului de arestare. Nu au fost aduși la Judecătorie. Mandatul s-a prelungit în lipsa lor. Noi, Reflectorul de Sud, am anunțat direct pe doamna ministru de Interne, am fost personal la cabinetul dumneaei, am prezentat cazul și, desigur, va urma o anchetă. Vom prezenta astăzi cazul și pe un post de televiziune național. Întrebarea este: Până când vor proceda anumiți polițiști la desfigurarea fizică a oamenilor, erijându-se în Dumnezei și până când vor fi lăsați să desfigureze total și ”fața” Poliției Române, care, oricum, nu arată deloc bine?!!!

Domnule Coarnă, așteptăm și opinia dumneavoastră și așteptăm să ne spuneți, ca de fiecare dată, că de vină sunt ”hoții” și ”mincinoșii”. Așteptăm și opiniile dumneavoastră.

                                         

                                                                                                                     Reflectorul de Sud

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *