ZONA CENTRALA ȘI PARCUL EXPOFLORA INTRĂ INTR-UN AMPLU PROCES DE REAMENAJARE

Temperaturile destul de ridicate din aceste zile au permis angajaților Giurgiu Servicii Locale să continue activitățile de toaletare a copacilor și de reamenajare peisagistică a mai multor zone din municipiu. Astfel că, zilele acestea se lucrează foarte intens în zona adiacentă Turnului Ceasornicului. Mai exact, este toaletat arborele din fața turnului, activitatea fiind urmată de plantarea mai multor fire de petunii.
De asemenea, activitatea de reamanajare peisagistică va fi extinsă și în Parcul Expoflora, atât aici cât și în zona Turnului Ceasornicului fiind așternut și gazon. Concomitent cu activitățile de înfrumusețarea a orașului, municipalitatea din Giurgiu prin Giurgiu Servicii Locale a demarat o activitate la Cimitirul Smârda, constând în împrejmuirea cu gard din fier a zonei de pe rambleul dinspre Centură.
Săptămâna viitoare, potrivit celor declarate de către conducerea Giurgiu Servicii Locale, activitățile de înfrumusețare vor continua pe strada Decebal, totodată fiind demarate și acțiunile specifice acestei perioade: vopsit borduri, pomi, marcaje rutiere.
Tot în această perioadă, angajații instituției vor merge pe teren pentru identificarea problemelor care au apărut la mobilierul stradal, iar acolo unde va fi nevoie, vor fi înlocuite lamele, bancile vor fi vopsite și coșurile de gunoi aflate într-o stare deplorabilă vor fi schimbate.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *