Ecaterina Andronescu dă atacul la Dragnea: ‘Să iasă public să explice de ce a semnat protocol cu SRI’

Senatorul PSD Ecaterina Andronescu a declarat, sâmbătă seară, că liderul social-democrat Liviu Dragnea ar trebui să iasă public şi să explice de ce a semnat protocolul cu SRI, în perioada în care era ministru al Dezvoltării Regionale, pentru că altfel „mesajul pe care îl transmite public de multă vreme îşi pierde credibilitatea”.

„Domnul Dragnea trebuie să iasă public şi să explice ce conţin acele documente pe care le-a semnat şi să explice şi de ce le-a semnat, pentru că altfel mesajul pe care îl transmite public de multă vreme îşi pierde credibilitatea, în opinia mea. Toţi membrii de partid, şi nu exagerez când spun asta, şi-ar dori să fie mai eficientă guvernarea şi oamenii să fie mai mulţumiţi. De aici apar, întotdeauna, nişte frustrări ale oamenilor, care au impresia că lucrurile nu merg aşa cum ar trebui să meargă”, a declarat senatorul PSD Ecaterina Andronescu, sâmbătă seară, la Realitatea TV, potrivit news.ro.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a precizat, joi seară, că în anul 2007 a fost semnat un protocol de cooperare între Serviciul Român de Informaţii şi Ministerul Integrării Europene în problematica prevenirii şi combaterii terorismului, revizuit în anul 2008.

„În anul 2012, ministrul de la acea dată, Eduard Hellvig, a semnat un Protocol de cooperare între Serviciul Român de Informaţii şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului privind crearea cadrului tematic necesar schimbului de informaţii prin intermediul Sistemului Informatic Integrat, protocol revizuit în anul 2014 şi aplicat până în prezent”, arată MDRAP.

Instituţia precizează că aceste protocoale au ca obiect problematica prevenirii şi combaterii terorismului şi a atacurilor cibernetice.

De asemenea, Ministerul Dezvoltării spune că aceste documente au fost emise de SRI şi nu pot fi făcute publice, fiind sub incidenţa legii privind informaţiile clasificate.

Precizările au fost făcute după ce G4Media a scris că liderul PSD, Liviu Dragnea, a semnat în 2014, când era vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, un protocol secret de colaborare cu Serviciul Român de Informaţii, după cum reiese dintr-un răspuns oficial furnizat unui cititor de către Ministerul Dezvoltării, condus de Paul Stănescu. Din răspunsul oficial rezultă că la minister au fost semnate în total patru protocoale cu SRI: în 2007, 2008, 2012 şi 2014.

Liviu Dragnea a fost ministru al dezvoltării regionale în perioada 21 decembrie 2012 – 17 decembrie 2014. Dragnea a declarat despre protocoalele cu SRI că ”reprezintă baza scrisă pentru un sistem de poliţie politică”.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *