EXCLUSIV/SĂ ÎI CUNOAȘTEM PE CEI MAI: PROȘTI, INCULȚI, NEPROFESIONIȘTI ȘEFI DE PARCHETE DIN ROMÂNIA (CITITORII NOȘTRII ÎI VOR „CLASIFICA”)!

În data de 27 iulie 2018, ziarul Incisiv de Prahova publica comunicatul directorului general al acestui ziar, domnul ec. Radu Adrian, prin care anunțam demersurile noastre cu privire la dosarele cu autori necunoscuți (https://www.incisivdeprahova.ro/2018/08/27/exclusivziarul-incisiv-de-prahova-incepe-o-campanie-publca-cu-privire-la-dosarele-penale-nesolutionate/).

Acest demers își are la bază, primordial, imixtiunile unor funcționari și politicieni în activitatea jurnalistei Ramona Găină și a echipei sale de la publicația Adevărul, întrucât dezvăluirile acesteia au deranjat foarte mult vechiul-actual sistem corupt din Poliție (cu precădere).

Fiindcă ne așteptam și la „șefi procurori-potlogari” (care să ne pună bețe în roate în demersul nostru) am adresat o solicitare complexă și Institutului Național pentru Statistică. INS a susținut că nu ne poate furniza informațiile și a trimis solicitarea noastră la Ministerul Public, instituție care, la rândul său, a interpelat fiecare structură de Parchet urmând să ne comunice un răspuns centralizat, final.

Dar, să revenim la „oile noastre” și să vi-i prezentăm pe cei mai inculți, nepregătiți, neprofesioniști, proști procurori șefi din Ministerul Public (topul urmând să-l stabiliți dumneavoastră, cititorii noștrii, prin prisma informațiilor și a probelor prezentate):

  1. Birta Cristina – prim-procuror P.J. Beiuș, Gheorghe Sorin Liviu – prim-procuror adjunct P.J. Hunedoara; Gal Veronica – prim-procuror P.J. Petroșani; Velescu Adina – prim-procuror P.T. Hunedoara; Ionescu Claudia Marilena – prim-procuror P.J. Orăștie și doamna procuror Crăciun Cristina din cadrul P.J. Deva.

În adresele de refuz semnate de acești „magistrați” se prevede că, cităm: „Aceste date sunt confidențiale, potrivit Legii nr.677/2001, sub sancțiunile prevăzute de această Lege”. Acești „experți în drept” nu au aflat, nici până la data semnării adreselor că la data de 15 iunie 2018 a intrat în vigoare legea nr.129/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 102/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum și pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.

Deci, dacă destinele noastre ajung în mâinile unor astfel de „experți în drept” (procurori, sîc!), putem spune că „ne-am dus dracului!” căci ăștia fac orice să ne încătușeze/salveze (dacă dăm o șpagă consistentă) chiar și în baza unor norme abrogate.

  1. Procurorul general Ștefan Valentin și procurorul general adjunct Mergeane Mihaela Elena care conduc Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța sunt în top (credem noi): cei doi „șefi de experți în drept” susțin că nu ne pot furniza informațiile publice solicitate fiindcă „nu a fost făcută dovada calității de jurnalist” în condițiile în care art.31 alin.(1) și (2) Constituție prevăd accesul liber și neângrădit al oricărei persoane la informații de interes public. Iar normele de aplicare ale Legii nr.544/2001 prevăd că orice persoană poate solicita și primi informații publice chiar și dacă solicită verbal, fără a declina o calitate.

Mda… în atare condiții, nu e de mirare că județul Constanța este „raiul infractorilor” (chiar, infractorii își declină calitatea în acest județ? Sau sunt cu adevărat experți în drept și îi „învârt” pe susnumiții „experți în drept” după cum vor? Nu ne-ar surprinde deloc.)

  1. Parchetul de pe Lângă Judecătoria Craiova o avea prim procuror sau a semnat vreun recidivist aflat în incinta acestei entități? Sau femeia de serviciu angajată la această entitate? Nu știm căci individul/individa care a semnat adresa 569/VIII/29.08.2018. Pe sitte-ul Ministeruluui Public se suține că primprocur ar fii unul, Burcă Ion Daniel (reînvestit)…

În schimb, „expertul în drept” care nu își afișează funcția, numele și prenumele ne întreabă dacă „ne susținem cererea fiindcă solicitarea nu e semmnată olograf… și că trebuie să le solicităm prin poșta română datele…”.

Stimate „expert în drept” care ai semnat adresa 569/VIII/29.08.2018 ca un „hoț” (numai infractorii se ascund) fără să îți declini identitatea și calitatea publică: art.15 alin.(5) din Normele de aplicare a Legii nr.544/2001 (HG nr.123/2002) statuează că: În aplicarea art. 7 alin. (3) din Legea nr. 544/2001 , cu modificările și completările ulterioare, lipsa semnăturii olografe de pe solicitarea de furnizare a informațiilor de interes public transmise în format electronic nu poate constitui un motiv de nefurnizare a informațiilor solicitate.

Și, aceeași normă, statuează la art.14 alin.(3) că: Utilizarea formularelor-tip este facultativă. Nu poate constitui motiv de refuz al accesului la informațiile publice dacă solicitarea este redactată într-o altă formă decât modelul prevăzut la alin. (1).

Dar, ca să dovedim reaua credință a „prim procuraurului” PJ Craiova, la art.21 alin.(3) se prevede că: (3) La solicitarea expresă a persoanei interesate, informațiile de interes public comunicate din oficiu vor fi comunicate și în scris, pe suport electronic sau hârtie.

Deci, dacă orice persoană consideră că informațiile solicitate sunt publice (art.20 alin.3): (2) Solicitarea de informații de interes public este acțiunea verbală sau scrisă (pe suport de hârtie sau electronic) prin care o persoana (fizica sau juridică, română ori străină) poate cere informații considerate ca fiind de interes public.) va întocmi și transmite solicitarea indiferent de suport (conform art.15 alin.(3): Informațiile de interes public solicitate în scris vor fi comunicate în formatul precizat în cererea solicitantului, respectiv în scris, în format electronic sau hârtie.)

       Pricepuși matale, „tovarășe expert în drept” care conduci ascuns P.J. Craiova? Sau vrei să îți desenăm textele din Constituție și Lege?

  1. Adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu este COLOSALĂ! O tăntică Simion Nicoleta Minodora (prim procuror dealtfel) susține că informațiile solicitate sunt exceptate de la liberul acces la informații publice. Păi băi cocoană, nu  ți-am cerut date din dosare ci date despre dosare nesoluționate, fără să solicităm date de identificare ale părților! Venitul mătăluță e informație publică, coană „procuraură”, că ești angajat al statului în funcția de „acuzator public”!

Cu cât or fii plătiți indivizi aceștia de maisus care nu au habar de Lege și scriu numai tâmpenii, date ale unor inculți (până și studenții din anul I la facultățile de drept râd de voi)? Să îi luăm în ordine:

  1. Birta Cristina – prim-procuror P.J. Beiuș a declarat un venit salarial pentru anul 2017 de 143.348RON. Adică 11.950RON/lună plătește statul român pentur salariul acestei „expert în drept” care nu are habar de o lege abrogată.
  2. Gheorghe Sorin Liviu – prim-procuror adjunct P.J. Hunedoara a declarat un venit salarial pentru anul 2017 de 79.164RON… dar pentru perioada când era un simplu procuror nicidecum „mare șef expert în drept” (șef teritorial de procurori). Adică 6.597RON/lună a plătit statul român pentru salariul acestei „expert în drept” care nu are habar de o lege abrogată iar în prezent îi achită un salariu aproape dublu. Doar în România modernă neștiința de carte și Lege se premiază cu funcții și salarii „babane”.
  3. Gal Veronica – prim-procuror P.J. Petroșani a declarat un venit salarial total („+restanțe”) pentru anul 2016 de 226.375RON (declarația de interese a acesteia pentru anul 2017 nu a fost publicată pe sitte-ul PLÎCCJ… de ce oare?). Adică 18.865RON/lună a plătit statul român în anul 2016 pentru salariul acestei „expert în drept” care nu are habar de o lege abrogată. Deci, în 2017, statul român a salarizat-o pe Gal Veronica cu aproximativ 12.000RON/lună… iar leafa crește că, deh „Justiția e independentă” chiar și față de Lege, așa-i „duoamna” Gal?
  4. Velescu Adina – prim-procuror P.T. Hunedoara a declarat un venit salarial („+restanțe”) pentru anul 2016 de 154.456RON. Adică 12.871RON/lună a plătit statul român în anul 2016 pentru salariul acestei „expert în drept” care nu are habar de o lege abrogată. Deci, în 2017, statul român a salarizat-o pe Velescu Adina cu aproximativ 12.000RON/lună… iar leafa crește că, deh „Justiția e independentă” chiar și față de Lege, așa-i „duoamna” Velescu?
  5. Ionescu Claudia Marilena – prim-procuror P.J. Orăștie a declarat un venit salarial pentru anul 2016 de 94.411RON. Adică 7.868RON/lună a plătit statul român în anul 2016 pentru salariul acestei „expert în drept” care nu are habar de o lege abrogată. Deci, în 2017, statul român a salarizat-o pe Ionescu Claudia Marilena cu aproximativ 12.000RON/lună… iar leafa crește că, deh „Justiția e independentă” chiar și față de Lege, așa-i „duoamna” Ionescu?
  6. Crăciun Cristina din cadrul P.J. Deva a declarat un venit salarial pentru anul 2016 de 77.527RON. Adică 6.461RON/lună a plătit statul român în anul 2016 pentru salariul de procuror (simplu)acestei „expert în drept” care nu are habar de o lege abrogată. Deci, în 2017, statul român a salarizat-o pe Crăciun Cristina cu aproximativ 12.000RON/lună… iar leafa crește că, deh „Justiția e independentă” chiar și față de Lege, așa-i „duoamna” Ionescu?
  7. Ștefan Valentin Procurorul general P.C.A. Constanța a declarat un venit salarial pentru anul 2016 de 90.377RON. Adică 7.531RON/lună a plătit statul român în anul 2016 pentru salariul acestuii „expert în drept” care nu are habar de lege. Cam dubios… oare procurorul general al Constanței și-a trecut corect datele? Deci, în 2017, statul român l-a salarizat pe Crăciun Cristina cu aproximativ 12.000RON/lună? Mai puțin decât un prim procuror de la judecătorie? Leafa i-o mai crește acestui procuror general? Sau o fi fost „pedepsit”, că doar persoanele certate cu Legea stau în Constanța și județele arondate acestui Parchet mai ceva ca la pension? Întrebăm și noi pentru un prieten…
  8. Mergeane Mihaela Elena procurorul general adjunct P.C.A. Constanța a declarat un venit salarial pentru anul 2016 de 143.768RON. Adică 11.981RON/lună a plătit statul român în anul 2016 pentru salariul acestei „expert în drept” care nu are habar de  lege. Mai mult decât șeful acesteia, procurorul general? Cam dubios… oare procurorul general adjunct al Constanței și-a trecut corect datele? Deci, în 2017, statul român a salarizat-o pe Mergeane Mihaela Elena cu aproximativ 12.000RON/lună? Cât un prim procuror de la judecătorie? Leafa i-o mai crește acestui procuror general? Sau o fi fost „pedepsit” că că doar persoanele certate cu Legea stau în Constanța și județele arondate acestui Parchet mai ceva ca la pension? Întrebăm și noi pentru un prieten…
  9. Burcă Ion Daniel – prim-procuror P.J. Craiova a declarat un venit salarial pentru anul 2016 de 139.522RON. Adică 11.627RON/lună a plătit statul român pentru salariul acestui „expert în drept” care se ascunde cu lașitate (dacă chiar el este semnatarul adresei) și care habar nu are că informațiile publice se pot solicita de orice persoană, indiferent de calitate, electronic, chiar și fără semnătură olografă. Burcă acesta o crede că face „muncă de filaj” cu jurnaliștii, cetățenii dacă se ascunde „printre hârtii”? Întrebăm pentru cetățenii Craiovei…
  10. Simion Nicoleta Minodora – prim-procuror P.J. Cornetu a declarat un venit salarial pentru anul 2016 de 108.759RON (prim procuror adjunct). Adică 9.063RON/lună a plătit statul român pentru salariul acestui „expert în drept” care susține că activitatea Parchetului Cornetu este „ocultă”… tanti asta „procuraur” s-o crede la SRI, Filaj, DIE? Unde s-o visa această „șefă de experți în drept” petnru care încasează, lunar, „o căciulă cu bani”?

       Observați că niciunul dintre „boșii de experți în drept” de maisus nu au publicat în anul 2018 declarațiile de avere pe sitte-ul C.S.M. (http://www.csm1909.ro/Statements.aspx)! Bineânțeles că ANI „doarme” în continuare, respectarea legii nr.176/2010 fiind o „facultate” nicidecum o obligație… doar „nu te pui cu acei procurauri” care nici măcar nu au habar de Lege (vorba bătrânilor: „cu prostul nu te pui că are mintea odihnită”) și pentru care „legea e ca o pânză de păianjen: se prind musculițele și scapă viespile”-Voltaire.

 

Dar, ca să fim corecți până la capăt, trebuie observat și lipsa de resursă umană din structurile de Parchete… un număr ridicat de procurori și grefieri „și-a luat lumea în cap” sătui de atâta „justiție independentă”… „independentă” inclusiv față de bugetul alocat activității acestor oameni. Căci, dacă ne uităm în Bilanțul PLÎCCJ pentru anul 2017, vom vedea că procurorii au fost și „dădacele tinerelor speranțe” din Poliția Judiciară (M.A.I.). Interesant este că veniturile salariale ale șefilor procurori din anul 2016 nu sunt cu mult mai mari decât ale șefilor-polițiști din M.A.I.

Oricum, pentru acei „nedumeriți” care conduc Parchetele și „nu știu de ce le solicităm date” vor fii înștiințați prin apariția de noi articole în ziarul Incisiv de Prahova.

Alexandru Firicel – șef Departament Investigații

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *