PÎCCJ, protocoale colaborare. Replica Parchetului

Protocoalele de colaborare au zguduit sistemul de justiție din România. Chiar dacă, aparent, protocoalele au fost toate desecretizate, există încă semne de întrebare, dubii cu privire la ce s-a întâmplat, dar, mai ales, cu privire la ce mai există încă din acest capital al justiției românești. 

În urmă cu aproximativ o lună, în spațiul public, a apărut un protocol de colaborare între Parchetul General și Greenpeace.

În respectivul protocol, sunt mai multe alineate care ridică semne de întrebare oricărui cititor.

Acesta este contextul unei solicitări adresate PÎCCJ. În răspuns, instituția a precizat că protocoalele, sub orice denumire, fac parte din cooperarea instituțională. Totodată, ne-a precizat că toate se află într-o rubrică aflată în construcție: ”acordurile/protocoalele de colaborare/cooperare încheiate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu alte instituții constituie obiectul rubricii intitulată „Cooperare interinstituțională” de pe site-ul Ministerului Public, aflată în construcție.”

Membri ai unor ONG-uri, formare profesională alături de procurori

Revenind la protocolul cu Greenpeace- acesta fiind subiectul solicitării către PÎCCJ, răspunsul oficial al instituției arată că informația despre necesitatea protocolului nu este o informație de interes public. Totodată, la întrebarea ”De ce un ONG, prin reprezentanți, ar trebui să participe la sesiuni de formare profesională a procurorilor? De ce e necesară formarea și specializarea în acest sens a unui membru al unui ONG?”, răspunsul a fost același:

”În ceea ce privește celelalte întrebări formulate menționăm că, în conformitate cu art. 2 lit. b din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, informația de interes public reprezintă „orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației”, context în care excede prevederilor actulului normativ menționat formularea oricăror comentarii sau puncte de vedere.”

Vezi aici documentul cu răspunsul PÎCCJ

Sursa: www.dcnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *