CTP, despre gestul lui Buzatu de a nu purta mască: Dacă rămânea domnul Dragnea la putere, Buzatu ar fi fost în combinezon. Ăştia sunt oamenii politici

„N-a venit cu mască la o şedinţă de Consiliu Judeţean. Domnul Buzatu n-a adus vreun argument, «mi-am făcut un test şi nu am COVID. De asemenea mi s-a luat temperatura şi am 35, sunt aproape mort». Adică să fi adus veun argument. Nu. Deci, domnul Buzatu, «nu vreau să port mască». Mesajul domnului Buzatu este discreditarea autorităţii. Adică «da domle, nu vreau eu să port mască şi nu aveţi decât să mă amendaţi. Vreau să fiu eroul anti-Zoro». Ciolacu a făcut acelaşi lucru. A refuzat să poarte mască în Parlament, dar rânjind a venit cu un argument. «Domle nu pot să respir bine». Domnul Buzatu nu, se opune pur şi simplu autorităţii din această ţară în calitate de cetăţean cu funcţie”, a declarat Cristian Tudor Popescu vineri seara la Digi24.
Provocat să explice de ce oamenii politici recurg la astfel de gesturi, CTP  relatat că pentru aceştia orice gest poate fi o unealtă politică, amintind şi de imaginea publică al preşedintelui SUA Donald Trump care a apărut în media doar fără mască.
„Pentru aceşti oameni orice poate fi reciclat şi utilizat ca unealtă politică. Orice. Trump ce face. Nu doreşte să i se ştirbească imaginea de putere prin punerea măştii. Masca înseamnă un semn de slăbiciune, frică de virus. Ori nici domnul Trump nici domnul Orban la începutul poveştii aici în România nu voiau să transmită acest mesaj. Domnul Buzatu are tot politică în cap. Politica partidului din care face parte. Prin acest gest vrea să invalideze politica actuală a autorităţilor. Cu PNL a fost această politică de închidere, atunci domnul fruntaş pesedist Buzatu spune «prin acest gest politica dvs e o tâmpenie, nu există COVID, o să moară oameni de foame din cauza voastră». Asta e semnificaţia acestui gest al domnului Buzatu”, a adăugat jurnalistul.
CTP şi-a imaginat apoi cum ar fi arătat politicile autorităţilor din România dacă fostul lider PSD Liviu Dragnea ar fi rămas la putere, iar partidul său ar fi fost la şefia Guvernului.
„Dacă politica ar fi fost invers, să zicem de tip Bolsonaro din Brazilia, la dementul ăla care nu vrea să ţină seama acum nici la 20.000 de morţi. Dacă se aplica şi aici o astfel de politică?. De exemplu dacă rămânea domnul Dragnea sigur am fi avut o astfel de politică geto-dacă, domnul Buzatu ar fi procedat pe dos. Era în combinezon, cu mănuşi. Ăştia sunt oamenii politici. Pentru ei nu există principii, nu există repere, nu există un cuvânt pe care să şi-l ţină”, a conchis gazetarul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *