VACCINUL anti-Covid dezvoltat de Biontech și Pfizer a dat rezultate “încurajatoare” pe oameni, dar și efecte secundare

Studiul clinic al Pfizer a desemnat la întâmplare 45 de pacienţi pentru a primi una din cele trei doze de vaccin sau placebo. Doisprezece pacienţi au primit o doză de 10 micrograme, 12 o doză de 30 micrograme, 12 o doză de 100 micrograme şi nouă placebo. Doza de 100 micrograme a provocat febră la jumătate dintre pacienţi; o a doua doză nu a mai fost administrată la acel nivel.

Trei săptămâni mai târziu, după o a doua doză, 8,3% dintre participanţii din grupul de 10 micrograme şi 75% dintre cei din grupul de 30 de micrograme au dezvoltat febră. Peste 50% dintre pacienţii care au primit una dintre aceste doze au raportat un eveniment advers, inclusiv febră şi tulburări de somn. Niciuna dintre aceste reacţii adverse nu a fost considerată gravă, ceea ce înseamnă că nu au dus la spitalizare sau invaliditate şi nu au pus în pericol viaţa.

Vaccinul a generat anticorpi împotriva SARS-CoV-2, virusul care provoacă Covid-19, iar unii dintre aceşti anticorpi au fost neutralizanţi, ceea ce înseamnă că par să împiedice funcţionarea virusului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *