Coada de la unicul punct de frontieră pentru intrarea cu mașina în Grecia durează trei ore

Coloana de autovehicule aflată în așteptare pentru accesul în punctul de frontieră la punctul de frontieră Kulata – Promachonas, singurul deschis pentru accesul în Grecia, se întindea la mijlocul zilei de luni pe o lungime de sub 3 kilometri, timpul de așteptare fiind de aproximativ 1 oră și 30 de minute, potrivit MAE.

Accesul autoturismelor se realizează pe patru benzi, fiind deschise și trei puncte de testare pentru infecția cu COVID-19. Durata procedurilor efective de verificare a documentelor și efectuarea testării este de aproximativ 3-4 minute.

MAE precizează că în cursul dimineții blocajele au fost determinate și de decizia autorităților elene de a nu mai permite intrarea pe teritoriul Greciei a cetățenilor sârbi.

Pentru a evita timpi suplimentari de așteptare la frontieră, Ministerul Afacerilor Externe arată că este important ca cetățenii români să completeze formularul electronic (Passenger Locator Form) disponibil la adresa travel.gov.gr, cu cel puțin 48 de ore anterior deplasării, și să obțină în timp util codul de confirmare a înregistrării, care va trebui prezentat la frontier, în format digital sau tipărit.

Foto: Pixabay

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *