Avertismentul UE pentru România: Banii europeni, inclusiv fondurile pentru COVID-19, ar trebui condiţionaţi de statul de drept

„Statul de drept ar trebui să fie condiţia pentru distribuirea banilor europeni”, a declarat Vera Jourova. Aceasta a vorbit şi despre un „sistem judiciar funcţional” şi mecanisme puternice de luptă împotriva corupţiei.
Jurnaliştii de la Reuters arată că declaraţia oficialului reprezintă un avertisment în special pentru Polonia şi Ungaria, dar şi pentru România şi Bulgaria.
„N-aş vrea să văd că se opresc banii, însă trebuie să avem o garanţie legală că dacă lucrurile nu merg cum trebuie într-un stat mebru, atunci banii plătitorlir de taxe nu pot fi plătiţi”, a mai afirmat Jourova.
Recent, o legătură între folosirea fondurilor comunitare şi respectarea statului de drept a fost făcută şi de Germania, ţară care a preluat preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene.
Cei 27 de lideri din Uniunea Europeană se vor întâlni săptămâna viitoare la Bruxelles pentru a decide în privinţa bugetului de aproape 2.000 de miliarde de euro pentru perioada 2021-2027 şi asupra fondului special care să ajute repornirea economiilor europene după pandemia de COVID-19. Condiţionarea acestor fonduri de standardele democratice sau de reformelor economice se numără printre principalele puncte de divergenţă care au împiedicat până acum obţinerea unui consens. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *