Andreea Esca, bolnavă de coronavirus. Dezvăluirile vedetei ProTv despre perioada neagră din viața ei

Andreea Esca a avut coronavirus, dar s-a vindecat. Vedeta ProTv a lămurit misterul care plana de mai multă vreme asupra ei și a mai multor angajați ai trustului. Andreea Esca a recunoscut că a fost testată pozitiv pentru COVID-19 și tratată alături de soțul ei și de unul dintre copii.

Andreea Esca a povestit luni la ProTv cum a aflat că este infectată cu COVID-19 și ce simptome au avut ea, soțul ei și băiatul lor, arată publicația Știri pe Surse.

„Bine vă găsesc. Da, am fost bolnavă de COVID-19. Atât eu, soțul meu cât și unul dintre copii, mulțumită lui Dumnezeu și unor oameni extraordinari, suntem bine și avem un rezultat negativ azi toți trei.

Lucrurile au fost foarte ciudate, niciodată nu te aștepți să ți se întâmple ție. Primul care s-a îmbolnăvit a fost soțul meu. Avea de două zile febră foarte mare, inițial am asociat-o cu o problemă mai mult gastrică, ne-am gândit că are enterocolită, toxiinfecție alimentară. Numai că mi s-a părut ciudat că era a treia zi cu febră mare aproape de 40 de grade. De obicei făcea o singură zi. Atunci am chemat salvarea, ne-am făcut testul, el a ieșit pozitiv, eu negativ. I-am făcut testul băiatului, și el a ieșit pozitiv, nu avea alt simptom decât că îl durea puțin gâtul. S-au internat amândoi. Fiica noastră a ieșit negativ. Ei doi s-a internat la Victor Babeș, amândoi în același salon.

La mine au apărut simptomele după vrei 5 zile. Mă miram că eu nu am. Într-o zi făcând ceva de mâncare, făceam cartofi cu usturoi și mi-am dat seama că nu simt mirosul de la usturoi. Am început să testez parfumuri foarte puternice pe care le aveam în casă. Apoi mi-am dat seama că mi-am pierdut și gustul”, a declarat Andreea Esca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *