Ex-procurorul „Portocală”, arestat preventiv și ridicat de acasă de polițiști. Avea bagajul făcut

Fostul procuror Mircea Negulescu a fost arestat preventiv printr-o decizie definitivă a instanței supreme. Decizia a fost pronunțată joi, iar polițiștii de la „Urmăriri” l-au ridicat de acasă pe fostul magistrat. Mircea Negulescu, cunoscut ca și procurorul „Portocală”, avea bagajul pregătit pentru arest.

Decizia de joi vine după ce Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a contestat cercetarea acestuia sub control judiciar într-un dosar de abuz în serviciu și cercetare abuzivă. Fostul procuror DNA fusese reținut inițial de Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ) în data de 15 iulie, dar ulterior el a fost trecut sub control judiciar, relatează Digi24.

Mircea Negulescu, numit în presă și „Portocală”, a fost procuror la DNA Ploiești și este acuzat că ar fi determinat martorii să dea declarații mincinoase, în două dosare pe care le instrumenta, într-unul dintre ele fiind cercetați Sebastian Ghiță și Victor Ponta.

Fostul procuror Mircea Negulescu mai este judecat în două dosare, pentru suspiciuni similare, și a fost exclus din magistratură anul trecut, CSM considerând că a săvârșit abateri disciplinare grave.

Mircea Negulescu fusese reţinut de procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie pentru cercetare abuzivă (6 infracţiuni), represiune nedreaptă (4 infracţiuni), instigare la represiune nedreaptă în modalitatea participaţiei improprii, influenţarea declaraţiilor, inducerea în eroare a organelor judiciare în forma instigării şi în modalitatea participaţiei improprii, inducerea în eroare a organelor judiciare în forma instigării şi în modalitatea participaţiei improprii, fals intelectual (12 infracţiuni), abuz în serviciu (4 infracţiuni) şi constituirea unui grup infracţional organizat, a transmis, miercuri seara, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un comunicat de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *