Ministrul de Finanțe, anunț plin de speranță pentru pensionari: “Cea mai mare sumă pe care au primit-o vreodată”. Ce urmează să se întâmple cu pensiile

Ministrul de Finanțe a făcut un anunț plin de speranță pentru pensionarii români. S-a aflat cu cât ar putea crește pensiile celor care au acest drept.

Anunț plin de speranță pentru pensionari: “Cea mai mare sumă pe care au primit-o vreodată”

Florin Cîțu a făcut un anunț, cu o zi în urmă, pe finalul ședinței pe care a susținut-o la Guvern. Oficialul a declarat că pensiile vor fi majorate, așa cum s-a zvonit de câteva luni. Totodată, ministrul de la cârma Finanțelor a făcut declarații importante și despre procentul ce va fi aplicat pensiilor pentru români. Sunt vești îmbucurătoare, în plină pandemie, mai ales pentru foarte mulți bătrâni din țara noastră. Majorarea pe care Executivul a prevăzut-o în planurile din următoarea perioadă este una așa cum o cere litera legii, însă va fi un beneficiu bănesc eșalonat.

Anunțul despre pensii făcut de Florin Cîțu a venit ca o surpriză, mai ales că o periodă nu a fost cunoscut scenariul ce urma să fie aplicat pentru acest segment. Va fi vorba despre o majorare de 40%, așa cum a fost discutat înainte de pandemia cu coronavirus. Procentul real din următoarea perioadă, odată cu decizia eșalonării, va fi ulterior propus de către guvernanți.

Ministrul de Finanțe, anunț plin de speranță pentru pensionari Cea mai mare sumă pe care au primit-o vreodată2. Ce s-a aflat acum despre creșterea pensiilor

Florin Cîțu a anunțat vineri că pensiile vor crește cu până la 40% pentru români

În dimineața de sâmbătă, pe 1 august 2020, Florin Cîțu a revenit cu precizări, pe pagina oficială de Facebook, legate de majorarea pensiilor. La rândul său, și consilierul lui Ludovic Orban, Virgil Guran, a oferit mai multe detalii în legătură cu creșterea pensiilor. Din punctul său de vedere, acestea vor crește inițial cu până la 14%.

“Deși trecem prin cea mai mare criză economică vom crește și pensiile. În acest an, obiectivul nostru este ca pensionarii să primească în plus lunar, prin creșterea punctului de pensie, cea mai mare sumă pe care au primit-o vreodată”, a transmis Florin Cîțu, pe rețelele sociale potrivit Antena 3.

Ce urmează să se întâmple cu pensiile și ce spune ministrul de Finanțe

“Pentru că situaţia economică este aşa cum o ştiţi, este cert un lucru. Vor creşte alocaţiile cu 20% şi pensiile cu minimum 10%. Părerea mea este că în jur de 14% va fi creşterea. Şi vom eşalona celelalte creşteri în viitor, ca să ajungem la ce a stabilit legea. Cert este că vor creşte, indiferent de situaţia în care ne aflăm. Sperăm că prin măsurile luate, unele criticate, să echilibrăm cât mai repede situaţia economică. Am încercat să mărim cu aceeași sumă pentru toată lumea. Nu am găsit soluția constituțională. Vreau să mai fac o precizare. Sincer să fiu, am încercat să găsim o soluţie să mărim cu aceeaşi sumă la toată lumea. 300 de lei şi pentru cel care are 700 de lei şi pentru cel care are 3.000 de lei. Nu am găsit soluţia constituţională şi puteam fi contestaţi. Ne-am fi dorit o astfel de măsură”, a transmis Virgil Guran.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *