Oana Roman, întâlnire emoționantă cu tatăl ei. Cum a reacționat Isabela

După atâtea momente dificile, în ultimele luni, Oana Roman a avut parte, marți, de o întâlnire emoționantă cu tatăl ei, Petre Roman. Prilej pentru cei doi să îngroape securea războiului, după ce fostul premier a lipsit de la ziua Isabelei, în februarie.

Oana Roman, Petre Roman și Isabela

foto: arhiva personală/Instagram

Oana Roman a făcut publice câteva imagini de la mult așteptata întâlnire cu tatăl ei, fostul premier Petre Roman. Soare, zâmbete, îmbrățișări emoționate. Oana s-a bucurat ca un copil să-și revadă tatăl, iar Isabela s-a desprins cu greu din brațele fostului premier.

”Azi ne-am întâlnit cu tata. Arată fabulos. Isa a fost tare încântată”, a scris Oana în dreptul imaginilor publicate pe Instagram.

Isabela și Petre Roman

foto: arhiva personală/Instagram

Întâlnirea dintre tată și fiică a venit după mai multe luni de suferință, în care Oana s-a plâns de mai multe ori de indiferența lui Petre Roman, în condițiile în care ea a avut de gestionat o situație delicată după divorțul de Marius Elisei. Fostul premier nu doar că a lipsit de la ziua nepoatei, în februarie, dar nici măcar nu a sunat ca s-o felicite pe Isabela.

”În afară de mama, pe care a văzut-o pentru că stă cu noi în casă, nici un bunic nu a fost lângă ea, nici măcar cu un telefon. Nici bunicii materni, nici bunicii paterni. Nimeni, anul ăsta, nimeni. Ok, poate că nu-ți place de mine, pot să consider că nu am fost o fiica bună sau o noră bună, dar copilul ăsta ce vină are?”, și-a vărsat Oana Roman of-ul la vremea respectivă, într-un Instastory, scrie click.ro.

Petre Roman: „Am o relație bună cu Isabela”

La rândul său, Petre Roman susține că a fost cât a putut de mult alături de fiica sa în această perioadă grea. “Cu Isabela m-am văzut de mai multe ori, am o relație bună cu ea. Câteodată Oana este un om drept, dar e și impulsivă. Așa e firea ei. Acum trei săptămâni mi-am văzut nepoțica” , a spus Petre Roman, invitat în ianuarie la emisiunea lui Denise Rifai, de la Kanal D.

Oana Roman a avut o relație dificilă cu tatăl ei în copilărie

Atunci când tatăl ei a devenit premier, acesta s-a înstrăinat subit de fiica lui. Oana s-a luptat cu depresia ani de zile, dar a început să se trateze de abia la vârsta de 30 de ani, după ce s-a despărțit de iubitul ei, Cornel Pasat, cu care a avut o relație șapte de ani. Atunci a început să facă atacuri de panică în lanț și a cerut ajutorul unui terapeut. “Mulți ani am crezut că nu am dreptul să-i reproșez pentru că totul a fost pentru un scop mai presus de noi, dar în adâncul sufletului meu tot timpul i-am reproșat că a pus pe primul plan țara și nu pe mine, așa cum o făcuse până în acel moment. Eu, dintr-o prioritate, am devenit cantitate neglijabilă. Nu s-a mai schimbat niciodată nimic. El nu s-a mai concentrat la nimic altceva din acel moment decât la politică. La un moment dat nu am mai putut, iar mama m-a găsit urlând la propriu”, povestit Oana Roman, în emisiunea on-line a lui Mihai Morar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *