Condițiile în care rapelul cu AstraZeneca e anulat în România. Valeriu Gheorghiță a dat verdictul

La scurt timp după publicarea concluziilor Comisiei de siguranță a Agenției Europene a Medicamentului, s-au anunțat condițiile în care rapelul cu AstraZeneca e anulat în România. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a dat verdictul.

Condițiile în care rapelul cu AstraZeneca e anulat în România

Miercuri seara, la doar câteva ore după ce Agenția Europeană a Medicamentului a admis legătura dintre vaccinul AstraZeneca și formarea cheagurilor de sânge, precizând că apariția acestora este un efect advers din categoria celor foarte rare ce va fi inclusă în prospectul serului, Valeriu Gheorghiță a prezentat condițiile în care rapelul cu AstraZeneca e anulat în România. Medicul militar, care este președintele Comitetului Național de Vaccinare, a anunțat că românii care au avut sau vor avea probleme de coagulare după ce au primit prima doză a serului nu vor mai face și rapelul.

„La acest moment nu există date care să sugereze o creștere a riscului de evenimente adverse, dimpotrivă, știm că după cea de-a doua doză frecvența reacțiilor adverse pentru vaccinul de la AstraZeneca este mult scăzută comparativ cu prima doză. Desigur că dacă avem o persoană care a dezvoltat un eveniment trombotic după prima doză, categoric nu va mai face a doua doză cu același tip de vaccin”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Beneficiile depășesc riscurile

Potrivit concluziilor publicate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), vaccinul AstraZeneca nu va fi retras. Specialiștii au recunoscut că există o relație de cauzalitate între formarea cheagurilor de sânge și administrarea serului, fiind vorba despre un efect advers din categoria celor foarte rare, ce urmează să fie adăugat în prospectul vaccinului. Reprezentanții Agenției Europene a Medicamentului au transmis specialiștilor din domeniul medical că trebuie să fie conștienți și vigilenți cu privire la posibilitatea apariției unor astfel de cazuri extrem de rare și la două săptămâni de la administrarea serului produs de AstraZeneca/Vaxzevria.

Există sau nu o legătură între vaccinul AstraZeneca şi cheagurile de sânge?
Rapelul cu AstraZeneca, anulat în unele condiții. Inquam Photos / Cornel Putan

Oamenii care au făcut vaccinul sunt sfătuiți de reprezentanții EMA să ia legătura în cel mai scurt timp cu un medic, imediat după apariția primelor simptome specifice:

  • dificultăţi de respirare
  • durere în piept
  • umflarea picioarelor
  • dureri abdominale persistente
  • dureri puternice de cap sau înceţoşarea vederii
  • pete mici sub piele la locul injecţiei

Comitetul de siguranță EMA a mai transmis că beneficiile AstraZeneca în prevenirea COVID-19 depăşesc riscurile și că s-a decis că „rapoartele privind trombozele ar trebui catalogate drept efecte secundare ale vaccinului”.

„Comitetul de siguranţă privind evaluarea riscurilor a confirmat că beneficiile AstraZeneca în prevenirea COVID-19 depăşesc riscurile. COVID-19 este o boală foarte serioasă cu un număr mare de spitalizări. Acest vaccin s-a dovedit a fi foarte eficient, previne formele severe. Vaccinarea este extrem de importantă şi trebuie să folosim vaccinurile. Am ajuns la concluzia că rapoartele privind trombozele ar trebui catalogate drept efecte secundare ale vaccinului. Am convocat grupul de experţi din mai multe specializări. Pe baza dovezilor prezente anumiţi factori precum vârsta, sexul, dar nu putem confirma că aceste efecte au apărut în urma vaccinării. Există şi un răspuns imun la acest vaccin care duce la efecte secundare”, a spus Emer Cooke, director executiv EMA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *