„Tunelurile pentru urşi“ ale Autostrăzii Lugoj – Deva, plănuite de un deceniu. Cât costă şi cum vor arăta

Până în 27 aprilie 2021, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) aşteaptă candidaturile companiilor interesate să se implice într-unul dintre cele mai scumpe proiecte de transporturi din România: proiectarea şi construcţia celor 9,13 kilometri rămaşi nefinalizaţi din Autostrada A1 Lugoj – Deva.

Cum arată podurile pentru sălbăticiuni, de pe autostrada Lugoj-Deva, la doi ani de la construire VIDEO

Podul verde al Autostrăzii Lugoj – Deva. Cum a ajuns ecoductul pentru animale, la doi ani de la construcţie VIDEO

Autostrada Lugoj – Deva. Ce se întâmplă pe lotul „tunelurilor pentru urşi”, estimat la 300 de milioane de euro

Sectorul dintre Holdea şi Margina se află în judeţul Timiş, la limita cu judeţul Hunedoara, într-o zonă pentru care Acordul de mediu vizează construcţia unor ecoducte de peste doi kilometri, necesare pentru a evita problemele de stabilitate şi impactul negativ cu implicaţii majore asupra mediului.
 

Lucrările estimate la patru ani

În iunie 2019, investiţia, estimată la 1,36 – 1,56 miliarde de lei (peste 300 de milioane de euro), a fost scoasă la licitaţie publică în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, însă licitaţia a fost blocată ulterior, din cauza unor litigii dintre CNAIR şi fostul constructor Salini, cel care a reclamat rezilierea abuzivă a contractului din 2017. În 31 martie, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat că licitaţia a fost deblocată.

„Este singurul sector lipsă dintre Sibiu şi Nădlac, o zonă de nouă kilometri unde se ocoleşte pe drumul naţional alăturat. În sfârşit, s-a ajuns la un acord cu acel constructor şi se poate debloca licitaţia care este deja lansată. Se depun clarificările şi în curând se depun ofertele. Deci vom avea un constructor care să construiască tunelurile şi vom avea autostradă de la Sibiu până la Bruxelles, dacă vreţi”, preciza ministrul Cătălin Drulă. 

După depunerea candidaturilor, va urma evaluarea lor, începând din 25 mai 2021, apoi depunerea ofertelor, evaluările tehnice şi financiare, deliberarea şi atribuirea contractului de proiectare şi execuţie. După semnarea contractului, câştigătorii licitaţiei vor avea 48 de luni la dispoziţie pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor, iar după finalizarea lor, acestea vor avea o garanţie de minimum 60 de luni.

Proiect început de peste un deceniu

Studiul de fezabilitate pentru Autostrada Lugoj – Deva, cu o lungime de 100 de kilometri, a fost întocmit în anul 2009, iar indicatorii tehnico-economici şi Acordul de Mediu au fost publicate în 2010. Mai multe organizaţii de mediu au reacţionat la prevederile Acordului de Mediu, iar în 2011 au transmis Comisiei Europene şi statului român un memorandum cu privire la impactul negativ al Autostrăzii Lugoj – Deva planificate şi la prezentarea unor soluţii posibile de atenuare a acestuia.

Cele mai importante vizau construcţia unor ecoducte în aceleaşi zone în care au fost stabilite în prezent, dar care nu fuseseră incluse în acordul iniţial de mediu. În urma actualizării elementelor tehnice, s-a prevăzut în documentaţie construcţia a două tuneluri, a trei ecoducte, a unui viaduct, prelungirea unui viaduct existent în proiectul iniţial şi suplimentarea numărului de structuri casetate pe autostradă, cu rolul de subtraversare, conform cerinţelor de Acordului de Mediu din 2010, revizuit în 2013. Proiectarea şi execuţia Loturilor 2, 3 şi 4 din Autostrada Lugoj – Deva au fost contractate în noiembrie 2013, având termen de finalizare luna mai 2016.  În martie 2017 au fost deschişi traficului rutier 15 kilometri din Lotul 2, iar în 2019 Loturile 3 şi 4 ale Autostrăzii Lugoj – Deva, în lungime totală de 44 de kilometri.
 

Datele tehnice ale tunelurilor pentru urşi
 

Între timp, în 2017, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a fost nevoită să renunţe la execuţia sectorului de circa 10 kilometri din Lotul 2 al Autostrăzii A1, notificând antreprenorul (Asocierea SC Salini S.p. A. – S.E.C.O.L. S.A.) de încetarea parţială a contractului. Apoi a lansat separat o procedură pentru proiectarea şi execuţia sectorului cu „tunelurile pentru urşi”. Potrivit documentaţiei, un tunel va avea circa 368 – 370 de metri, iar celălalt 1.752 – 1.760 metri, se arată în documentaţia publicată pe SEAP.

Tunelurile vor fi formate din două galerii unidirecţionale, prevăzute pe fiecare fir cu o platformă de 11,25 de metru, din care banda carosabilă va fi de 2 x 3,75 metri, o bandă de încadrare de 0,25 metri, o bandă de urgenţă de 2,5 metri, acostamente de 2×0,5 metri, la care se mai adaugă trotuare laterale de 2×0,75 metri.

Tunelurile din beton armat vor fi exacutate prin tehnologia de tip galerie forată, intercalată cu o secţiune „cut & cover” – tunel la zi – cu pereţi mulaţi, având grosimea de 1.200 mm. Noile tuneluri au rolul de a asigura permeabilitatea carnivorelor mari, de a reduce suprafaţa de pădure care trebuie defrişată şi a impactului autostrăzii asupra mediului.

 

Tunelurile din situl Natura 2000
 

Zona „sensibilă” tranzitată de sectorul de autostradă pe care vor fi construite ecoductele este Podişul Lipovei – Poiana Ruscă, sit Natura 2000. Se întinde pe 35.738 de hectare şi cuprinde suprafeţe din judeţele Timiş (81 la sută), Hunedoara şi Arad. „Prin intermediul sitului Natura 2000 Defileul Mureşului Inferior este conectat la coridorul ecologic din Munţii Apuseni, iar prin intermediul siturilor Ţinutul Pădurenilor şi Rusca Montană la zonele cu densităţi ridicate de carnivore mari din Carpaţii Meridionali”, se arată în fişa ariei protejate, prezentată pe site-ul Ministerului Mediului, la secţiunea Biodiversitate.

Sectoarele Autostrăzii Lugoj – Deva sunt cuprinse în Autostrada A1 Nădlac – Bucureşti care măsoară 580 de kilometri, fiind cea mai lungă din ţară). A1 începe din Bucureşti şi asigură ieşirea spre frontiera cu Ungaria la Nădlac, traversând oraşele Piteşti, Sibiu, Deva, Lugoj, Timişoara şi Arad. În prezent, peste 400 de kilometri (70 la sută) din lungimea autostrăzii se află în exploatare.

Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Dealul Liliecilor, construcţia de anvergură de pe Autostrada Lugoj – Deva. Cum arată la un an de la inaugurare

Un nod rutier pe Autostrada Lugoj – Deva a fost deschis cu o întârziere de 6 luni. Explicaţiile autorităţilor

Şoseaua Deva – Lugoj a intrat în şantier pe cel mai tranzitat sector, care nu este „dublat” de autostradă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *