Două dintre cele mai mari companii de energie vor să vândă firmele din România

Două dintre cele mai mari companii din energie de la noi, care au împreună patru milioane şi jumătate de clienţi, vor să vândă firmele din România.

Italienii de la Enel au început să evalueze filiala românească, potrivit celor de la Reuters. În acelaşi timp, cehii de la CEZ au luat deja decizia de a lansa o „testare de piaţă” pentru cele șapte filiale pe care le-ar vedea vândute până în 2022.

Specialiştii susţin că ar fi vorba despre decizii interne, dar că ar fi putut să contribuie la hotărârea investitorilor şi modificările legislative de la Bucureşti, din ultimul an.

Grupul italian Enel a început deja procesul de vânzare a operaţiunilor din România. Reuters scrie pe surse că ar fi vorba despre o valoare de un miliard de euro.

Oficial, reprezentanţii companiei care are trei milioane de clienţi aici nu comentează. Surse din piaţa susţin, însă, că nu ar fi vorba despre plecarea din România, ci despre vânzarea unei părţi din cele două companii de Distribuţie şi Furnizare, în care Enel deţine peste 70% din acţiuni.

Aproape în acelaşi timp, dar din cu totul alte motive, cehii de la CEZ, care au în România 7 companii, au anunţat că le vând împreună sau separat şi că ar vrea ca tranzacţiile să fie finalizate în trei ani. Au 1,4 milioane de clienţi aici. Compania mamă, companie de stat, ar fi luat decizia în urma presiunilor politice de la Praga, unde premierul l-ar presa pe şeful CEZ, potrivit unor surse din piaţă, să investească în ţară şi să îşi reducă prezența pe pieţele din România, Polonia, Bulgaria şi Turcia.

Răzvan Nicolescu, consultant, fost ministru al Energiei: „Cred că este mai degrabă o acţiune internă în cele două companii, de optimizare a portofoliului de investiţii pe care îl au în străinătate, deci nu cred că are vreo legătură cu piaţa din România.”

Alte două companii de la noi, EON şi Engie, îşi reevaluează portofoliile din România, şi nu exclud vânzarea unor părţi, potrivit surselor din piaţă. Consultanţii spun că domeniul energetic a fost dat peste cap de modificările legislative de tipul Ordonanţei 114.

Răzvan Nicolescu, consultant, fost ministru al Energiei: „Sunt companii mari, unele care îşi propun să îşi crească expunerea pe România, altele să o diminueze. E adevărat că în ultima perioadă de timp a fost o impredictibilitate pe zona de reglementare în sectorul energetic, pe zona fiscală, fapt care într-o anumită măsură a crescut riscul aferent proiectelor din ţara noastră.”

Sectorul energetic este reglementat în România, aşa că orice altă companie ar veni pe piaţă, aceasta trebuie să respecte aceleaşi reguli.

sursa : stirileprotv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *