Preşedintele Iohannis, despre acceptarea unor membri PSD în PNL: S-a cam terminat

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că trecerea la PNL a unor social democraţi a fost un fenomen care „s-a cam terminat”.

Klaus Iohannis

„Sunt cazuri excepţionale, mi-am exprimat opinia şi o cunoaşteţi foarte bine şi s-a cam terminat. Dacă aţi observat cumva, s-a cam terminat. (…) Puteţi să presupuneţi sau să vă folosiţi sursele, dar vă spun că s-a cam terminat”, a precizat preşedintele, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Cotroceni.

Pe 2 septembrie, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că nu este de acord cu traseismul politic şi şi-a exprimat speranţa că PNL va da un exemplu „demn de urmat” în acest domeniu.

„Eu reiterez ce am mai spus. Eu sunt împotriva acestui traseism politic. Ba, mai mult, am avut diferite întâlniri şi cu foşti colegi, colege din PNL şi le-am spus şi lor acest lucru, dar evident cazuri punctuale au apărut şi trebuie să spun încă o dată: eu sunt împotriva traseismului politic şi sper să prind vremea în politica românească când acest traseism nu se mai practică. (…) Probabil se va ţine cont din ce în ce mai mult (de punctul meu de vedere în privinţa traseismului, n.r.). Cel puţin aceasta ar fi speranţa mea, ca cel mai important partid acum de pe scena politică să dea un exemplu demn de urmat şi în acest domeniu”, a afirmat şeful statului, scrie Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *