Grijă pentru interlopi. Un poliţist umilit de un golan i-a luat apărarea la proces şi a cerut să nu fie condamnat: „Te tai, te omor pe tine şi familia ta”

Agentul de poliţie Daniel Lipovanu activează la
Biroul de Ordine Publică al Poliţiei Paşcani, judeţul
Iaşi, şi a fost agresat de interlopul Petrică Amariei în vara
acestui an. S-a întâmplat în seara de 4 iulie, când
Amariei şi câţiva amici de-ai săi au intrat cu forţa în casa
unor ieşeni. Acolo, unul dintre prietenii lui Amariei s-a tăiat la
o gambă după ce a spart un geam şi a fost dus, cu maşina, la
spitalul din municipiu.

Fiind sub influenţa
alcoolului, Amariei a început să facă scandal în spital. L-a
ignorat pe paznicul unităţii, a început să ţipe la cadrele
medicale, cărora le-a spus că “dacă nu îi salvează prietenul,
îi omoară pe toţi’’. Amariei a intrat cu scandal inclusiv în
sala de operaţii, fapt ce a determinat reprezentanţii unităţii
sanitare să ceară ajutor de la Poliţie.

O
patrulă formată
din agentul de poliţie
Daniel Lipovanu
şi
un
poliţist
local
a ajuns la spitalul din Paşcani în
jurul orei 22.00. P
oliţistul
i-a cerut
interlopului Petrică Amariei să
iasă
din spital, deoarece provoca scandal
şi
nu purta masc
ă.
În acele momente inculpatul Amariei
Petrică a
început să se
comporte ireverenţios şi
agresiv faţă de
persoana vătămată,
simulând de mai multe ori că
o va lovi cu capul şi pumnul în zona
feţei”, se arată
în motivarea
judecătorilor de
la
Paşcani.

În
acelaşi document se arată că poliţistul

era „timorat de atitudinea violent
ă
a interlopului
şi,
în loc să
îl determine pe
Amariei s
ă iasă
el din spital, Lipovanu a plecat el de acolo. A fost
urmărit
de interlop, care l-a avertizat de
poliţist
c
ăîl
va tăia cu cuţitul
atât pe el cât şi pe familia sa”,
întrucât este „jupânul oraşului
şi-l va urmări
„permanent în oraş“.


„T
e
ştiu, te cunosc, eşti
din oraş… te tai, te omor pe tine şi
familia ta”, a fost o altă ameninţare primită de agentul
îmbrăcat în uniforma de poliţie.

Ce a decis instanţa 

Petrică
Amariei a fost trimis în judecată pentru scandalul de la spital în
august. A fost acuzat de ultraj, Daniel Lipovanu având calitatea de
parte vătămată în acest caz. L
a ultimul termen de judecată
avocatul interlopului Amariei a venit la instanţă cu o declaraţie
notarială semnată de poliţistul Lipovanu în care acesta „arată
că nu doreşte tragerea la răspundere a inculpatului şi nu are
nici un fel de pretenţii civile împotriva acestuia”, după
cum se arat
ă în
motivarea
Judecătoriei
Paşcani.

Judecătorul
a confirmat situaţia fapt reţinută în rechizitoriu şi
l-a găsit vinovat de ultraj pe Amariei. „Rezultă
fără putinţă
de tăgadă că
atitudinea inculpatului, gesturile sale de ameninţare
şi ameninţările
vizând integritatea fizică
a agentului de poliţie, adresate şi
familiei acestuia, agent aflat în îndeplinirea atribuţiilor
de serviciu, au fost de natură
a aduce atingere prestigiului autorităţii
pe care poliţistul o reprezenta”,
stabilit judecătorul
de caz, care l-a condamnat la un an de închisoare pe Amariei. 

Despre declaraţia
notarială a poliţistului, magistratul a precizat: „Împrejurarea
că persoana
vătămată
nu s-a constituit parte civilă
şi a declarat în cursul judecăţii
că nu doreşte
tragerea la răspundere penală
a inculpatului este total lipsită
de relevanţă în contextul infracţiunii
supuse judecăţii”.

Contactat
telefonic, agentul Daniel Lipovanu a precizat:
„Eu nu am zis c
ă
vreau tragerea la
răspundere”,
fără a explica ce vrea să spună şi
fără a continua dialogul. 

Citeşte şi: 

UPDATE Sex oral în Primărie, cu două minore. Un primar din Iaşi a dat 100 de lei unui proxenet care i-a adus la birou o copilă răpită de la şcoală

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *