Firea: Majorarea pensiilor cu 40% ar fi cât alocarea procentuală din PIB în Germania

Majorarea pensiilor cu 40%, cum a decis Parlamentul, și nu cu 14%, cum a hotărât Guvernul, ar reprezenta un efort bugetar procentual comparabil cu cel din Germania, susține prim-vicepreşedintele PSD, Gabriela Firea.

Într-o postare făcută pe Facebook, liderul social – democrat se arată iritat că liberalii se laudă că au mărit pensiile în România mai mult decât în Germania. În țara noastră, procentul a fost de 14 procente, în vreme ce în zona comparată a fost doar de 3,8 puncte procentuale.

„Domnilor de la PNL, dacă tot ați adus vorba de Germania, v-ați uitat cât alocă germanii din PIB pentru pensii? 11,8% din PIB! Adică fix nivelul la care ar fi ajuns cheltuielile în PIB cu pensiile din România în 2022, dacă voi, cei de la PNL, nu ați fi încălcat legea și nu ați fi tăiat majorările pentru pensionari!”, susține Firea.

Aceasta arată că nu se poate compara pensia medie din Germania, de 1.609 euro, înainte de majorare, cu 322, cât e în România, care are a doua cea mai mică pensie medie din UE.

„Iar dacă puneți și inflația de -0,4% în Germania, față de 2,1% în România (unde avem creșteri mult mai mari pe coșul de subzistență al pensionarilor) veți constata că cei 14% din România valorează mai puțin decât cei 3,8% din Germania!”, a mai spus Firea.

Conform acesteia, în mai 2020, după trei ani de guvernare PSD, 40% dintre pensionarii din România trăiau cu pensii mai mici de 1.000 de lei/lună, iar diferența până la două treimi aveau până în 1.500 lei.

Pe de altă parte, limitarea majorării pensiilor la 14% a reprezentat o bilă albă în rapoartele de evaluare făcute recent de agențiile de rating, ce au păstrat calificativul României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *