Manelistul Dani Mocanu, după condamnarea sa: ‘Pentru o melodie? De ce eu din atâția artiști?’

Manelistul Dani Mocanu, condamnat în primă instanță la închisoare cu executare pentru melodia ‘Curwa’, afirmă sâmbătă că nu înțelege care este motivul.

„6 luni de închisoare pentru o melodie … dar de ce eu din atâția artiști ??? Am sa vorbesc cu Dumnezeu sa rezolve situația și sa se răzbune pe toți cei care îmi vor răul țineți-vă bine … cu Dumnezeu nu e de joaca”, a scris cântărețul de manele.

Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat, joi, de Judecătoria Piteşti la şase luni de închisoare cu executare într-un dosar în care este acuzat că a lansat în aprilie 2019 un videoclip pe canalul YouTube în care incita la ură împotriva femeilor. Decizia nu este definitivă.

”O curwă dacă-ți iei, s-o ții în locul ei / Să n-o lași să gândească, să-i pui stop la idei / Să nu îi dai valoare decât ca la un câine / N-o duce la restaurant, ține-o în casă pe pâine”, este refrenul piesei.

De asemenea, instanţa a obligat YouTube să retragă/înlăture videoclipul „Curwa” (Official Video) Hit 2019, precum şi toate videoclipurile conexe.

„Condamnă pe inculpatul, M.D., la pedeapsa de 250 de zile amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de incitare la ură sau discriminare (…), cuantumul unei zile amendă fiind de 60 lei, în total 15.000 de lei. Constată că infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta a fost comisă în timpul termenului de supraveghere stabilit prin S.P. nr. x Judecătoriei Piteşti, astfel cum a fost modificată prin D.P. nr. x a Curţii de Apel Piteşti, revocă amânarea aplicării pedepsei de 6 luni închisoare (…), aplică inculpatului această pedeapsă şi dispune executarea ei. (…) Contopeşte pedeapsa amenzii aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 6 luni închisoare (…), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa închisorii de 6 luni, precum şi pedeapsa amenzii în întregime, în total o pedeapsă rezultantă de 6 luni închisoare şi amenda în cuantum de 15.000 lei (250 de zile amendă). În baza art. 88 alin. 3 C.pen, pedeapsa închisorii se va executa în stare de detenţie”, se arată în minuta deciziei, scrie știripesurse.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *