Criză financiară în fotbal: salariile de la FC Barcelona erau cele mai mari din lume, acum sunt ca la AC Milan și Tottenham

„Clubul este într-o situație mai rea decât mă așteptam.”. Asta a spus Joan Laporta, noul președinte de la Barcelona, care s-a trezit într-un coșmar financiar gândit parcă de Sir Alfred Hitckcock, scrie The Athletic.

Vorbind pentru La Vanguardia, el a dezvăluit o imagine dezolantă: „Avem o echipă cu contracte de modă veche și va trebui să ne descurcăm. Contractele existente pot fi schimbate sau restructurate. După aceea există măsuri și mai drastice, pe care sper că nu va trebui să le adoptăm.”

Barcelona nu este singurul club în această situație, gulerele cămășilor începând să-i cam strângă și pe cei de la Real Madrid.

Pentru cei neinițiați, limitele costurilor cu salariile în La Liga seamănă puțin cu fair-playul financiar, dar mai degrabă în perspectivă decât retrospectiv. Ele evaluează sănătatea financiară a fiecărui club spaniol, luând în calcul: venituri, profit și pierderi, costuri cu suprastructura, economii, contractele nejucătorilor, investiții și plăți ale datoriilor. Rezultatul reprezintă o limită a costurilor cu salariile, care combină cheltuielile cu transferurile și statele de plată, una pe care clubul trebuie s-o respecte ca să evite penalizări.

Pe scurt. Barcelona are o limită de 160 de milioane de euro pentru salarii și transferuri în sezonul următor. Real Madrid este într-o situație ceva mai bună, probabil în jur de 300 de milioane. În comparație, în 2019-2020 Barcelona a avut limita costurilor cu salariile de 671 milioane, iar Real Madrid de 641 milioane de euro.

Pe același subiect:

SURSĂ ARTICOL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *