Unul din cei mai mari mare producători de băuturi alcoolice din lume şi-a deschis depozit lângă Timişoara. Peste 20 de milioane de sticle vor ajunge aici anual

Noul depozit de la Dudeştii Noi (aflat la 10 kilometri de Timşoara) va deservi 12 piete (Bosnia Herzegovina, Bulgaria, Croaţia, Ungaria, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia, Slovenia, Moldova, Cehia, România şi Slovacia), ceea ce îl face unul dintre cele mai mari depozite Diageo din Uniunea Europeană şi cel mai mare din regiune, având un rol crucial în operaţiunile din Europa Centrală şi de Est. 

GALERIE FOTO

Anual, aproximativ 12,6 milioane de litri şi peste 20 milioane de sticle de produse Diageo vor fi trimise către depozitul de la Dudeştii Noi.
„Diageo consideră România o ţară de o importanţă strategică. Alegerea Timişoarei ca centru pentru livrările noastre de produse în Europa de Est reflectă importanţa pe care o acordăm pieţei româneşti, dar şi poziţia strategică a acestei locaţii. Partenerii şi clienţii noştri vor beneficia de un timp de livrare semnificativ mai mic, care în medie ponderată va fi redus cu 93%, de la 28 la două zile. De asemenea, depozitul va crea noi locuri de muncă direct şi indirect, la companiile de transport locale, şi va avea un impact pozitiv asupra activităţii economice locale”, a spus Michael Holm, director general al Diageo pentru Europa de Est. 

Diageo a intrat pe piaţa din România în anul 2007 şi îşi desfăşoară activitatea prin intermediul unui distribuitor exclusiv.

 „Am ales Timişoara din mai multe motive. În primul rând, piaţa din România este foarte importantă pentru noi ca perspectivă de dezvoltate pe termen lung. În al doilea rând, a contat poziţionarea geografică din perspectiva ţărilor din jur. Am dorit să creştem eficienţa business-ului nostru, iar acest depozit va facilita rapiditatea cu care noi livrăm bunurile noastre în ţările din jur, pentru că va deservi 12 pieţe. Aduce şi un impact pozitiv pentru economia din România, pentru că fiecare sticlă vândută înseamnă şi o acciză în plus plătită. E benefic pentru toată lumea”, a spus Răzvan Potra, manager la Diagio România.

Produsele sunt fabricate în Scoţia, dar şi anumite ţări din Uniunea Europeană, precum Irlanda şi Italia. Deşi planul de a deschide depozitul a fost făcut înainte de Brexit, acum se dovedeşte şi mai utilă.
„Majoritatea produselor din portofoliul nostru este fabricat în Marea Britanie. De aici şi impactul pozitiv pe care depozitul o să-l aibă încă din primele zile de funcţionare. Având produsele depozitate în România, ne va fi mult mai uşor să le trimitem către partnerii noştri din ţară şi celelalte 11 ţări pe care le deservim. E clar, Brexitul a adăugat un strat de complexitate, pentru că e vorba de documente în plus, presiune pe transportatori şi pe business”, a mai spus Răzvan Potra.
Colaborare cu francezii de la FM Logistic
Noul depozit de lângă Timişoara este rezultatul unei cooperări de succes cu FM Logistic, proprietarul unei platforme logistice impresionante de 50.000 metri pătraţi.
„FM Logistic se mândreşte cu sprijinul acordat la dezvoltarea Diageo în Europa de Est, valorificând noul nostru antrepozit fiscal de depozitare pentru băuturi alcoolice din România”, a declarat Alexander Pavlov, country manager FM Logistic. 
 
Unitatea de la Dudeştii Noi va transmite informaţiile de trasabilitate în sistemul Global Diageo Track&Trace (prescurtat GTTS), permiţând urmărirea fiecărei sticle de la producţie la distribuitorii din fiecare ţară.

 
Diageo are sediul central la Londra şi peste 22.000 de angajaţi în toată lumea. Este lider global pe piaţa băuturilor alcoolice, având un portofoliu remarcabil de băuturi cuprinzând branduri de renume precum whisky-urile Johnnie Walker, Crown Royal, J&B, Buchanan’s şi Windsor, vodca Smirnoff, Cîroc şi Ketel One, dar şi Captain Morgan, Baileys, Don Julio, Tanqueray şi berea Guinness sau Killkeny.
Produsele celor de la Diageo se vând în mai bine de 180 de ţări din întreaga lume. Compania este listată atât la Bursa din Londra (DGE), cât şi la Bursa din New York (DEO). 

 

SURSĂ ARTICOL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *