ANPC: Suspendare temporară a activităţii şi amenzi de 45.000 de lei pentru trei magazine Mega Image şi Carrefour din Bucureşti

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au aplicat amenzi de circa 45.000 de lei în urma unor controale efectuate la trei magazine din Bucureşti, aparţinând lanţurilor de retail Mega Image şi Carrefour, pentru nerespectarea prevederilor legale din domeniu, a anunţat, joi, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

„Pe data de 25.11.2021, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov, sub coordonarea preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Mihai Culeafă, a desfăşurat o serie de acţiuni de verificare a modului în care operatorii economici care comercializează produse alimentare respectă prevederile legale din domeniu, ţinând cont că ne aflăm la începutul sezonului marcat de sărbătorile de iarnă, moment în care achiziţia de astfel de produse se intensifică”, se arată în comunicatul ANPC, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, au fost controlate magazinele Mega Image din Şos. Pantelimon nr. 243 şi 286 şi Carrefour Market din Şos. Pantelimon nr. 249 şi au fost aplicate amenzi contravenţionale în cuantum de 45.000 lei. Acestora li s-au adăugat măsuri complementare care prevăd: retragerea definitivă de la comercializare a tuturor produselor alimentare cu deficienţe şi oprirea temporară a prestării serviciilor şi a comercializării de produse.

Comisarii ANPC au propus şi o sancţiune de suspendare temporară a activităţii fiecărei unităţi verificate pe o durată de cel mult 6 luni.

Ce nereguli au descoperit comisarii ANPC

Cele mai importante deficienţe întâlnite de comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov au vizat expunerea la comercializare, în vitrina caldă (rotisor), a diferite produse tratate termic, sub tăvile de dedesubt aflându-se mucegai, rugină, precum şi un strat grosier de grăsime, dar şi prezenţa, sub tăvile vitrinei de comercializare legume/fructe ambalate şi vrac, în stare refrigerată, a ruginei, pe toată suprafaţa, precum şi a unui grad avansat de uzură, mucegai. Aceeaşi situaţie a fost întâlnită şi la vitrina raionului de peşte sau la cea cu produse lactate, susţin reprezentanţii ANPC.

De asemenea, în vitrinele de patiserie şi panificaţie sau în cele de cofetărie existau tăvi din inox cu strat gros de arsură, grăsimi cu particule de praf, rugină, lichid acumulat în exces cauzat de funcţionarea precară a agregatelor şi resturi alimentare.

Nu în ultimul rând, în magazinele controlate se comercializau legume şi fructe cu modificări organoleptice de aspect, culoare şi consistenţă, care prezentau mucegai, deshidratare sau lovituri mecanice şi pete, dar şi produse congelate cu acumulare de gheaţă în ambalaj sau arsuri de congelare. Comisarii au mai găsit în cele trei magazine agregate de gătire neigienizate corespunzător, cu urme de arsuri, rugină, baie de prăjire cu utilizare excesivă, cu culoare modificată.

„Nicio zi fără curăţenie! Aceasta va fi noua deviză a ANPC atâta vreme cât voi fi preşedintele acestei instituţii. Este inadmisibil ca unii operatori economici să folosească sănătatea românilor pe post de monedă de schimb pentru profituri. Vreau să se înţeleagă foarte clar faptul că nu mai acceptăm să găsim în continuare praf, rugină, fructe stricate, vitrine neigienizatemizerie care să pună în pericol sănătatea consumatorilor!”, a declarat preşedintele ANPC, Mihai Culeafă.

Referințe:

SURSĂ ARTICOL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *