Alte 18 medalii (majoritatea, de aur) îmbogățesc palmaresul clubului Aquila
La Cluj-Napoca s-a desfășurat în perioada 15-16.11.2024 Martial Arts Open ediția a III-a, eveniment ce a reunit luptători de vârste
Citește mai multLa Cluj-Napoca s-a desfășurat în perioada 15-16.11.2024 Martial Arts Open ediția a III-a, eveniment ce a reunit luptători de vârste
Citește mai multAm avut deosebita onoare de a mă afla în mijlocul a peste 600 de cadre didactice, oameni dedicați care își
Citește mai multPredau la Academia de Studii Economice, la Facultatea de Administrarea Afacerilor cu Predare în Limbi Străine. Înțeleg foarte bine problemele
Citește mai multStatul român nu poate fi condus de un om fără onoare și fără responsabilitatea necesară la cel mai înalt nivel.
Citește mai multÎmpreună cu colegii mei, candidați la alegerile parlamentare, am avut bucuria de a ne întâlni cu locuitorii din comuna Vedea,
Citește mai multAm fost din nou la Florești-Stoenești și, la fel ca în toate localitățile județului, am dialogat cu cetățenii și le-am
Citește mai multÎn perioada 24 noiembrie – 8 decembrie a.c., la nivel național, se vor desfășura trei tururi de scrutin, pentru alegerea Președintelui
Citește mai multPoliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu Ruse au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui
Citește mai multCampania electorală pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie a ajuns la jumătate, iar competitorii programează tot mai multe întâlniri cu
Citește mai multComuna Florești-Stoenești ne-a primit cu bucurie, o bucurie pe care o resimt de fiecare dată când îi strâng mâna primarului
Citește mai mult