TOMA PETCU: „Programul PNL – un program bine structurat și centrat pe nevoile reale ale cetățenilor”
În fața a peste 200 de oameni, reuniți la Băneasa într-o amplă acțiune electorală organizată de primarul Viorel Rotaru, am
Citește mai multÎn fața a peste 200 de oameni, reuniți la Băneasa într-o amplă acțiune electorală organizată de primarul Viorel Rotaru, am
Citește mai multPeste 650.000 de preșcolari și elevi aflați în situații dezavantajate vor beneficia de tichete educaționale de 500 de lei începând
Citește mai multDan Rusu, primarul comunei Adunații-Copăceni a organizat recent o întâlnire cu cetățenii cu participarea echipei liberale, a inclusiv a președintelui
Citește mai multAlături de colegii mei, candidați la alegerile parlamentare, am avut ocazia să participăm la o întâlnire electorală găzduită de Daniel
Citește mai multMinistrul de Finanțe, Marcel Boloș, a făcut două anunțuri semnificative care vizează sprijinirea contribuabililor și îmbunătățirea conformării fiscale în România.
Citește mai multSe face de tot râsul în disperarea ei. Cred că de fapt îi este teamă mai tare de dosarele penale
Citește mai multNoi, liberalii, am avut mereu greutăți în primul tur al prezidențialelor și am câștigat în turul al doilea. Pentru cei
Citește mai multAstăzi am participat la procedura de autorizare a Liceului Tehnologic din Clejani, procedură generată de prevederile art.33, pct.1, lit. c,
Citește mai multÎmpreună cu echipa mea și colegii candidați la alegerile parlamentare, am fost prezenți la o acțiune electorală organizată cu generozitate
Citește mai multLa data de 13 noiembrie a.c., ora 16.45, pe bulevardul București, din municipiul Giurgiu, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control
Citește mai mult