Directorul proiectului laserului de la Măgurele, Nicolae Zamfir, demis de Monica Anisie

În locul acestuia a fost numit director interimar, pentru șase luni, Nicolae Mărginean, unul dintre principalii contestatari ai lui Zamfir, după ce acesta a reziliat contractul cu consorțiul EuroGammaS, condus de italieni. Trebuie precizat că Nicolae Mărginean a fost șeful Departamentului de Fizică Nucleară și președinte al Consiliului Științific IFIN-HH. Potrivit informațiilor noastre, ministrul Monica Anisie a emis un ordin prin care revocă un alt ordin, dat tot în timpul mandatului său, prin care era de acord cu prelungirea mandatului deținut de Nicolae Zamfir în fruntea Institutului Național Fizică și Inginerie Nucleară (IFIN-HH), care implementează proiectul laserului de la Măgurele.

Nicolae Zamfir este directorul Institutului de Fizică Nucleară “Horia Hulubei” încă din 2004, an în care a revenit în țară de la Yale University, SUA, unde a fost profesor și cercetător în cadrul Wright Nuclear Structure Laboratory din 1997 până 2004. Institutul de Fizică Nucleară este instituția care implementează în România proiectul laserului de la Măgurele (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics ELI-NP), Zamfir fiind directorul proiectului încă de la lansarea acestuia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *