Augustin Viziru, marele câștigător Ferma! A ridicat trofeul în ziua în care fiica lui a împlinit 3 luni

Munca asiduă depusă în Fermă de către concurenți i-a adus doar pe câțiva dintre aceștia în marea finală, unde ultimii luptători s-au bătut în arenă pentru titllul de „Fermierul anului” și premiul de 50.000 de euro.

Augustin Viziru

Marele câştigător al sezonului cinci Ferma este Augustin Viziru, cel care a ratat „la mustaţă” trofeul din primul sezon, din cauza unui accident grav la mână.

Augustin Viziru a câștigat și ultima probă și este câștigătorul finalei Ferma 2020! A ridicat trofeul chiar în ziua în care fetița lui, după care este topit, a împlinit 3 luni. Micuța s-a născut în data de 14 iunie, ceea ce înseamnă că finala s-a filmat în septembrie, pe 14. În timp ce spărgea geamul unde se afla mult râvnitul trofeu, Augustin s-a tăiat și la picior.

Ultima probă s-a dat astfel între Augustin și Elena, prieteni buni în competiție, dar care au lăsat amiciția deoparte în marea finală pentru a pune mâna pe trofeu și au luptat cot la cot.

Cea de-a doua probă a fost una plină de indicii de descifrat, dându-le mai multă bătaie de cap finaliștilor. Elena a ajuns prima înapoi, iar lupta s-a dat între Augustin și Andrei, din nou. Cel care a câștigat dintre ei doi a fost Augustin, deși Andrei avea un avans imens, însă i s-a blocat roata roabei pe drum: un ghinion imens. Astfel, cei doi finaliști au rămas Augustin și Elena.

Cu o seară înainte de marea finală, ediția de luni ne-a arătat că fiecare hotărâre are și o consecință: Elena Chiriac și Anna Lesko au fost votate de foștii concurenți pentru a merge la ultimul duel de eliminare din competiție, scrie click.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *