Atac sângeros la Oradea: O femeie are 5 plăgi înjunghiate, autorul e căutat de poliţişti FOTO VIDEO
Potrivit martorilor, incidentul s-a produs în faţa unui bloc din cartierul Prima Residence, în jurul orei 18. Femeia şi agresorul s-au certat în maşină după care au ieşit iar bărbatul a înjunghiat-o. Victima a încercat să scape, fugind înspre bloc, însă agresorul a ajuns-o în faţa intrării, unde a înjunghiat-o, din nou, după care s-ar fi înţepat pe sine şi a fugit pe jos, clătinându-se.
Victima, în operaţie
Femeia rănită a fost preluată în stare gravă, dar stabilă, de un echipaj al SMURD Bihor şi a ajuns la Spitalul Judeţean unde a fost dusă imediat în sala de operaţie.
„Pacienta are 5 plăgi prin înjunghiere, la nivelul toracelui şi abdomenului superior. Leziunile sunt de gravitate medie şi mare, sigur va rămâne internată în spital”, a declarat, duminică seara, şeful UPU-SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea.
Între timp, la locul şocantului incident, poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale ale Poliţiei Bihor, colegi de-ai lor de la Poliţia municipiului dar şi criminalişti, conduşi chiar de şefii Inspectoratului, chestorul Alin Haniş şi comisarul şef Adrian Bucur au declanşat o amplă operaţiune pentru găsirea agresorului.
Echipajele au adus reflectoare şi un câine de urmă, luând la rând blocurile şi terenurile din jur.

Poliţiştii „perie” întregul cartier în care s-a comis atacul. foto: ebihoreanul.ro
Ancheta e coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, şi el aflat la locul atacului.
„Organele de poliţie, coordonate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor efectuează cercetări la faţa locului, dar şi o acţiune de căutare a agresorului”, a declarat, duminică seară, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, prim-procurorul adjunct Gligor Sabău.
Cercetările în caz, spune procurorul, se efectuează pentru tentativă la omor însă deocamdată doar faţă de faptă, suspectul nefiind prins. „Aşteptăm ca medicii să ne transmită natura leziunilor şi dacă acestea au pus în pericol viaţa victimei”, a explicat Sabău.
Până duminică seara, la ora 23.00, agresorul nu a fost, încă, găsit.
UPDATE.
Agresorul a fost prins duminică noaptea, după mai multe ore de căutări. Este fostul şef al Poliţiei Locale Oradea, în prezent simplu poliţist local.

