Un angajat CFR a murit într&o haltă dezafectată din Vrancea, după ce a căzut de pe un stâlp de electricitate

Inspectoratul teritorial de Muncă Vrancea cercetează cazul ca accident de muncă. La rândul lor, poliţiştii au întocmit un dosar penal.

Un bărbat, angajat al CFR-Sucursala Galaţi, a murit într-o staţie CFR dezafectată, la Bordeasca. Acesta se urcase cu scara pe un stâlp de iluminat, pentru a rezolva o problemă legată de curentul electric.

Din nefericire, s-a dezechilibrat şi a căzut de la o înălţime de circa şase metri, suferind mai multe leziuni.

Bărbatul în cauză a fost transportat la o unitate medicală, pentru îngrijiri medicale necesare, însă, din nefericire, câteva ore mai târziu a murit.

La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Vrancea, împreună cu specialist criminalist din cadrul I.P.J. Vrancea, în vederea efectuării cercetării la faţa locului, fiind anunţat şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea. În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a celor întâmplate şi luării măsurilor legale care se impun”, au transmis reprezentantii IPJ Vrancea.

Știre preluata de la 7Media.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *