Mesajul transmis de Klaus Iohannis, după explozia din Istanbul: Suntem profund întristaţi, România este alături de poporul turc

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis duminică, 13 noiembrie, pe Twitter, condoleanţe tuturor celor care au pierdut persoane dragi în această tragedie şi însănătoşire grabnică celor răniţi, după explozia care a avut loc în Istanbul.

Șeful statului a afirmat că România este alături de poporul turc, în aceste momente dificile.

”Suntem profund întristaţi de veştile îngrozitoare care vin din Istanbul. Condoleanţe tuturor celor care au pierdut persoane dragi în această tragedie şi însănătoşire grabnică celor răniţi”, a scris preşedintele în mesaj.

”România este alături de poporul turc, în aceste momente dificile”, mai afirmă şeful statului pe Twitter.

O explozie puternică a avut loc, duminică, pe celebrul bulevard pietonal Istiklal din Istanbul.

MAE a precizat că autorităţile locale au transmis reprezentanţilor consulari că nu au fost identificaţi cetăţeni români printre victime.

Guvernatorul Ali Yerlikaya a anunţat că în urma exploziei au murit patru oameni şi au fost răniţi 38, conform primelor date.

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat, duminică, după explozia sângeroasă de pe bulevardul pietonal Istiklal din Istanbul, că a fost un “atac perfid” şi că toţi cei vinovaţi vor da socoteală.

Știre preluata de la 7Media.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *