Sâmbătă e zi de sărbătoare la Izvoarele…

Pentru al patrulea an consecutiv, primarul Silviu Cazacu şi Consiliul Local Izvoarele invită sâmbătă, 27 septembrie, pe toţi locuitorii comunei să participe la „Ziua Comunei Izvoarele”.

Evenimentul va începe la ora 11:00 şi se va desfăşura în acest an la stadionul „Ion Mangeac” din localitate.

Ca și anul trecut, și sâmbătă va fi  organizat un Târg al Producătorilor Locali (târg care, la edițiile trecute, a avut un succes real), unde vor fi prezentate produse tradiționale ale localnicilor.

Primarul Silviu Cazacu anunță și o premieră: un meci de fotbal demonstrativ între foşti şi actuali fotbalişti din localitate şi o echipă a invitaţilor la eveniment

Nu aveau cum să lipsească tradiționalii mititei, ”acompaniați” de bere, iar copiii de vor bucura de un loc de joacă special amenajat.
Important de menționat este faptul că toate cheltuielile legate de organizarea evenimentului sunt asigurate exclusiv din donaţii şi sponsorizări, fără a afecta în niciun fel bugetul local al comunei.

video: https://www.facebook.com/silviu.cazacu/videos/1234272208457677