Încă o tragedie pe drumurile din județ; victimă: o tânără de doar 18 ani
O tânără, în vârstă de 18 ani, și-a pierdut viața în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această după-amiază, în extravilanul localității Prundu. În eveniment a fost implicat un singur autoturism, găsit în afara părții carosabile, în pădurea de la marginea drumului.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Colibași și Detașamentului Giurgiu, cu o descarcerare, o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD, trei SAJ și poliția.
Tânăra era pasageră și a fost găsită fără funcții vitale.
Conducătoarea auto, de aceeași vârstă, a fost preluată de SAJ și transportată la spital.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări. (ISU Giurgiu)

