Investiție de anvergură europeană demarată la Ogrezeni

Un mega-proiect energetic hibrid începe să se contureze în județul Giurgiu, mai exact la Ogrezeni, iar miercuri conducerea județului, alături de deputatul Alexandru Andrei, a realizat o vizită în teren; prefectul Ion Ghimpețeanu vine cu detalii, într-o postare pe pagina de facebook:

Am participat astăzi, 27 mai, alături de președintele Consiliului Județean, Toma Petcu, deputatul Alexandru Andrei și subprefectul Ciprian Alexandru la vizita oficială pe șantierul mega-proiectului energetic hibrid de la Ogrezeni, dezvoltat de Enery și Three Seas Initiative Investment Fund.

Lansarea acestui proiect de anvergură europeană reprezintă un moment de referință pentru județul nostru și o dovadă clară că Giurgiu devine un pol de atracție pentru investițiile strategice. Astfel de inițiative private aduc valoare adăugată reală: locuri de muncă pentru comunitate, contracte pentru antreprenorii locali și o infrastructură modernă.

Am vizitat zonele unde se montează structurile metalice și se pregătește terenul pentru viitoarea stație electrică, ce va fi pusă în funcțiune cel mai probabil în vara anului viitor.

Am fost plăcut impresionat ce întregul complex, care îmbină o capacitate fotovoltaică uriașă de 761 MWp cu sisteme de stocare în baterii de peste 1 Gwh. Proiectul în valoare de 460.00O euro este întins pe o suprafață de 1000 ha , fiind cel mai mare proiect privat și, cu siguranță, va deveni unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa urmând a fi complet operațional în vara anului 2027.

Pe lângă producția de energie verde care va alimenta 684.000 de gospodării, proiectul vine la pachet cu beneficii majore pentru comunitate: soluții de energie curată pentru școli, sprijin pentru categoriile vulnerabile și programe de protecție a biodiversității locale.

Este un pas istoric pentru independența energetică a României, realizat chiar aici, la noi în județ!