Prefectura Giurgiu: o nouă alertă meteo aduce un val de stres termic major suplimentar pentru culturile agricole
Administrația Națională de Meteorologie a emis o alertă Cod Galben valabilă în intervalul 11 august, ora 10:00 – 12 august, ora 10:00. Fenomenele vizate sunt temperaturi ridicate, caniculă locală, disconfort termic accentuat și nopți tropicale.
Valul de aer cald intensifică stresul termic asupra plantelor și accelerează seceta pedologică în zonele de câmpie.
Impactul direct asupra sectorului agricol
Temperaturile maxime de 35-37 de grade la umbră provoacă arșiță puternică la nivelul solului și evaporarea rapidă a apei.
Lipsa apei și căldura extremă blochează procesele vegetative la culturile de porumb și floarea-soarelui.
Temperaturile minime nocturne de peste 20 de grade împiedică refacerea termică a plantelor în timpul nopții.Indicele temperatură-umezeală ridicat provoacă stres zootehnic sever, scăzând producția de lapte în ferme.
Recomandări urgente pentru fermieri
-Programarea irigatiilor exclusiv în timpul nopții sau în zorii zilei pentru a reduce pierderile prin evaporare.
-Asigurarea stocurilor suplimentare de apă potabilă și optimizarea ventilației în adăposturile de animale.
-Mutarea tuturor lucrărilor mecanizate în câmp în afara intervalului orar critic 11:00 – 18:00.
Informații suplimentare despre evoluția frontului de aer cald sunt disponibile pe pagina oficială Meteo Romania.

