DAN MOTREANU: ”Puterea la PSD, răspunderea.. la alții!”

Sorin Grindeanu ne oferă din nou teatrul obișnuit, deja un clasic al politicii românești – comedia revendicării funcției de prim-ministru : invocă dreptul PSD de a da premierul, ca partid care a câștigat alegerile parlamentare. Când vine momentul asumării, iese discret din distribuție.

A clamat-o public, dar asta extrem de anemic, doar pentru a mima minima voința necesară în fața propriului electorat și activ de partid.

Dacă PSD consideră că i se cuvine premierul, atunci Sorin Grindeanu trebuia să ceară mandatul răspicat, mai ales la întâlnirile informale de la Cotroceni, nu doar prin declarații publice. Să spună clar: „PSD vrea funcția de premier, iar eu sunt gata să mi-o asum”. Sau să propună un alt lider PSD care este gata să o facă. Dacă ar fi dorit cu adevărat această funcție, ar fi obținut-o.

Aici se termină însă piesa și începe regia. Grindeanu nu vrea funcția pentru el, dar nici nu lasă un alt lider PSD să intre în scenă și să și-o asume.

Un premier PSD ar trebui să-și asume direct guvernarea și costurile ei. Și, inevitabil, ar deveni un nou centru de putere în propriul partid.

PSD are, de altfel, o lungă tradiție, în această piesa a fugii de asumare și a neasumării de responsabilități. De fiecare dată când a fost la guvernare s-a comportat ca un partid de opoziție, iar când a fost în opoziție, pentru puțin timp, a controlat guvernarea.

Mult mai comod pentru PSD este un premier din afara partidului.

Premierul în vitrină. PSD la încasat beneficiile. Alții la achitat nota de plată.

Puterea la PSD. Răspunderea la alții.