Cimitirul Internaţional Valea Uzului, motiv de dispute interetnice
Cimitirul Internaţional Valea Uzului e subiect de dispută româno-maghiară de mai multă vreme. Acolo se afla înhumați peste 1100 de soldați căzuți în cele două războaie mondiale. Soldați din armata austro-ungară, germană, română și rusă au fost îngropați aici de-a lungul timpului, mulți dintre aceștia rămânând în continuare neidentificați.
Din punct de vedere administrativ, localitatea Valea Uzului aparţine de comuna Sânmartin din judeţul Harghita, care se află la 33 km distanţă, dar este mai aproape de Dărmăneşti, oraș aflat la 25 de km. Ultimul locuitor al aşezării s-a mutat de aici în anul 2017, cimitirul este însă revendicat atât de autoritățile din Sânmartin cât și de cele din Dărmănești.
De altfel, primarul din Sânmartin, într-o declarație pentru agenția ungară MTI, a acuzat autoritățile din Dărmănești că au profanat mormintele.
Edilul spune că cimitirul a fost renovat din fonduri ale administraţiei locale şi din donaţiile Ministerului Apărării din Ungaria şi a unor persoane fizice. În locul care este împrejmuit şi în care intrarea se face printr-o poartă secuiască, au fost ridicate aproximativ şase sute de cruci de lemn, pe care au fost trecute numele soldaţilor maghiari căzuţi în luptele din Valea Uzului.
Tensiunile în zonă au crescut după ce autoritățile din Dărmănești au amenajat o zonă cu morminte ale unor soldaţi români, fără să fi cerut însă acordul primăriei din Sânmartin. De aceea, primarul din Sânmartin spune că gestul reprezintă de fapt o “demonstraţie de putere. Dacă ne-ar fi contactat, spunându-ne că se doreşte ca aici să fie amplasat un memorial şi pentru soldaţii români căzuţi la datorie, s-ar fi putut găsi o soluţie. Însă nu despre asta a fost vorba, important a fost nu ca soldaţii români să aibă parte de un loc de cinste, ci s-a dorit să se lovească în maghiari, să fie profanat un loc sfânt al acestora”, a acuzat primarul.
Chestiunea este delicată, a recunoscut vineri și liderul PSD, Liviu Dragnea, care a pledat pentru cumpătare.
„Acolo, toate instituțiile trebuie să lămurească…Să nu sărim așa. E foarte ușor să punem gaz pe foc și eu niciodată n-am făcut asta. Instituțiile statului, anume Inspecția în construcții, prefectura, primăriile din zonă, Oficiul de Cadastru, Ministerul de Interne, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice trebuie să așeze la masă în zilele următoare pentru a stabili în primul rând grănițuirea, pentru că acolo este o dispută între două localități, una din Harghita și una din Bacău, Dărmănești și Sânmartin, dacă nu greșesc, care-și dispută un teren. Unii spun că pe un cimitir existent au venit și au pus peste niște morminte existente niște cruci și spun că e profanare de morminte, alții spun că nu, că e terenul lor. Problemele astea nu se rezolvă așa. Astea sunt chestiuni cu o simbolistică foarte mare și aici trebuie foarte multă cumpătare, înțelepciune și toată lumea așezată la masă să vadă care este de fapt hotarul. În anumite documente, hotarul este într-un loc, în alte documente, care sunt contestate, este în alt loc”, a declarat liderul PSD:
Între timp, politiștii s-au autosesizat și au demarat o anchetă.
Surse locale au declarat pentru agenția Mediafax că membrii comitetului maghiar de iniţiativă pentru reabilitatea mormintelor soldaţilor maghiari din Cimitirul Valea Uzului consideră acoperirea crucilor eroilor români ca „o provocare” de care se dezic, astfel că cimitirul a fost păzit în noaptea de joi spre vineri de zeci de persoane pentru a nu se mai înregistra incidente. Aceştia au şi scos sacii negri de plastic de pe crucile eroilor români.
Potrivit acelorași surse, „crucile au fost acoperite cu saci în cursul după-amiezii de joi, de către două persoane, un bărbat şi o femeie, de naţionalitate maghiară. Acestea ar fi fost cele care s-au autointitulat ca făcând parte dintr-un grup de acţiune civică şi care au şi realizat fotografii cu crucile acoperite. Pe lângă faptul că au acoperit crucile, aceste persoane au amplasat şi două pancarte cu mesaje în limbile română şi maghiară cu textul <Pentru conservare până la rezolvarea situaţiei existente”.
Sursă foto: Cimitirul Internaţional Valea Uzului.
De precizat că liderul UDMR Kelemen Hunor i-a cerut, la începutul lunii mai, premierului Viorica Dăncilă să oprească denigrarea memoriei soldaţilor maghiari şi să intervină pentru oprirea deciziei Primăriei Dărmăneşti de amplasare a mormintelor soldaţilor români într-un cimitir din Harghita, unde sunt îngropaţi soldaţi maghiari.
Vineri ar fi urmat să aibă loc ceremonia de inaugurare a zonei amenajate de Primăria Dărmănești, dar aceasta a fost amânată. Primarul din Dărmăneşti, Constantin Toma, a invocat că nu doreşte ca evenimentul să aibă loc în campania electoral, relatează Ziarul de Bacău.
La rândul său, Adevărul scrie că Ministerul Culturii a transmis Primăriei Dărmăneşti o înştiinţare oficială potrivit căreia proiectul de reabilitare a Cimitirului Internaţional al Eroilor Valea Uzului nu a primit avizul Comisiei pentru Monumente de For Public. Prin urmare, Primăria Dărmăneşti nu ar avea posibilitatea legală de a inaugura parcela eroilor români.
De asemenea, Inspectoratul Regional în Construcţii Nord-Est a transmis o adresă Prefecturii Bacău în care a avertizat că autorizaţia de construire semnată de primarul din Dărmăneşti, privind construirea unui monument în Cimitirul Internaţional Valea Uzului şi a 50 de cruci pentru eroii români, a fost emisă „cu nerespectarea prevederilor legislaţiei în vigoare“, amintește și Ziarul de Bacău.
Sursa:www.rfi.ro