Migranți ilegali ”împrăștiați” pe șosea pe DN5; polițiștii i-au ”adunat” și i-au trimis înapoi de unde veneau…
Trei cetăţeni marocani au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră în timp ce săreau din semiremorca unui autocamion, pe DN 5, în apropierea PTF Giurgiu.
„Poliţiştii de frontieră giurgiuveni, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DN 5, au observat trei persoane de sex masculin care au sărit din semiremorca unui autocamion şi au procedat la interceptarea acestora. În urma verificărilor preliminare a fost stabilit faptul că persoanele respective, care nu deţineau documente de călătorie, sunt cetăţeni din Maroc şi intenţionau să ajungă într-o ţară din vestul Europei. În acest scop, s-au urcat în autocamion, tăind prelata mijlocului de transport în timp ce acesta era staţionat într-o parcare din Turcia, fără ca şoferul să observe acest lucru”, se arată luni într-un comunicat de presă transmis de ITPF Giurgiu.
Cele trei persoane au fost preluate de către autorităţile de frontieră bulgare în vederea continuării cercetărilor.