Obiceiuri, tradiții și superstiții de Nașterea Maicii Domnului. Ce nu e bine să faci în această zi
Nașterea Maicii Domnului este sărbătorită pe 8 septembrie. Sărbătoarea se mai numește și Sfântă Maria Mică. Această sărbătoare este încărcată de tradiții și obiceiuri pe care creștinii le păstrează cu sfințenie, pentru a evita astfel să li se întâmple ceva rău. Astfel că, trebuie să fii foarte atent ce faci și ce nu ai voie să faci în această zi. Sfânta Maria Mică aduce cu sine o serie de obiceiuri şi tradiţii.
Iată care sunt cele mai populare tradiții și obiceiuri
Există mai multe superstiții legate de această zi, Sfânta Maria Mică. Aceste superstiții diferă de la o zonă la alta. Iată ce nu ai voie să faci de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului.
– în preajma acestei sărbători, nu e voie să se aprindă focul în casă, chiar dacă este frig. Acest lucru aduce ghinion și boală.
-femeile care nu pot avea copii trebuie să se roage pentru dezlegarea pântecelor. Fecioara Maria este protectoarea tuturor mamelor. Pentru asta, femeile gravide se pot ruga pentru o sarcină ușoară și lipsită de probleme.
– în fiecare casă trebuie să fie câte o candelă aprinsă pentru alungarea spiritelor rele şi pentru preamărirea Naşterii Fecioarei Maria
-de Sfânta Maria Mică, bărbaţii nu au voie să muncească în gospodărie, iar femeile nu au voie să coasă şi să spele rufe. Acest lucru pentru a nu atrage răul asupra lor şi a familiilor lor;
Dacă găteşti înainte sau după Sfânta Maria Mică, ţi se varsă oala cu mâncare. Așa îți poate arde copiii;
-în cazul în care bărbații muncesc în această zi, este foarte posibil ca ei să se accidenteze. De asemenea, femeilor li se va arde mâncarea, dacă vor găti în această zi.
– Cei care nu şi-au adunat plante medicinale nu trebuie să mai facă acest lucru. Motivul este că își pierd puterea tămăduitoare, în cazul în care sunt culese de Sfântă Maria Mică.
-De Sfânta Maria Mică se împart struguri şi prune de sufletul morţilor. Astfel, acestora li se iertă păcatele și primesc şi ei din roadele toamnei pe lumea cealaltă;

Nașterea Maicii Domnului este una dintre cele mai importante sărbători
-dacă plouă pe 8 septembrie vom avea o toamnă urâtă, după cum cred maramureșenii.
-dacă înfloresc merii şi perii, înseamnă că toamna va fi plăcută, iar recoltele se vor culege uşor.
-De Sfântă Marie Mică, oamenii se iau după semen, pentru a programa următorul an agricol. În alte regiuni, oamenii sunt convinşi că vremea se strică de tot după Sfânta Maria Mică,
-începând cu această zi, nu se mai poartă pălărie. Acesta este semn de vreme rea. Există și o vorbă cunoscută: “O trecut Sântămăria, leapădă şi pălăria”.
Ce spune legenda despre Nașterea Maicii Domnului
Nașterea Maicii Domnului este una dintre cele mai importante sărbători creștine. Legenda spune că Drepţii Ioachim şi Ana, părinții Fecioarei Maria, deși înaintați în vârstă, şi-au dorit nespus de mult un copil.
Pentru că acest lucru nu s-a întâmplatrugăciunile au fost singura lor șansă. Astfel că, Dumnezeu le-a ascultat rugăciunile fierbinţi, dăruindu-le un odor cu chemare dumnezeiască, cu o menire sfântă pe pământ.
Astfel a venit pe lume „Fiica Părintelui Ceresc, Mama Fiului şi mireasa Duhului Sfânt. Împărăteasa tuturor Sfinţilor, sprijinitoarea păcătoşilor, atotputernica ajutătoare şi rugătoare pentru toţi oameni. Maica îndumnezeirii şi mântuirii, mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită decât serafimii. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care ne miluieşte pe noi”.