Scrisoare deschisă: Consiliul Naţional al Rectorilor – educație sau frăția politică a unor rectori?

   La finalul săptămânii trecute (1, 2 și 3 februarie 2018) a avut loc conferinţa națională a rectorilor, conform declarației rectorului Agronomiei timișorene [1]. Deşi în zilele care au precedat conferința, 45 (30 + 15) dintre domnii rectori [2], membrii ai Consiliului Național al Rectorilor (C.N.R.), semnau în valuri liste prin care susțineau prin semnături publice numirea politică a colegului dumnealor din C.N.R. (domnul rector Valentin Popa) în funcția de Ministru al Educației, după ce a trecut mareea ”LISTA”, par că au intrat la apă. Nici un comunicat oficial, ca urmare a conferinței C.N.R., nu a fost dat de către domnii rectori semnatari ai listelor de susținere a unei numiri politice, din care să rezulte în ce ape se scaldă amu, după maree, dacă demersul dumnealor a fost unul legal, etic și moral pentru societatea vremurilor noastre.

    O analiză obiectivă în raport cu vremurile pe care le trăim, orientată către viitorul Educației din România, a fost făcută de domnul rector al Universității Politehnica din Timișoara: „Eu nu am semnat din mai multe motive. În primul rând, consider că un rector are competenţa profesională, dar eu cred că lista asta nu e potrivită pentru asemenea desemnări. Desemnările se fac de către partide. E problema lor. Poate că semnam o listă de susţinere a unui limbaj civilizat inclusiv şi din partea presei, să îi pună în valoare şi calităţile, nu doar defectele.  O astfel de listă poate aş fi semnat, dar nu o listă de susţinere pentru că a trecut vremea cu susţinerile astea”, a declarat prof.univ.dr. Viorel Şerban [1].

    Pe aceeași direcție, însă în sens opus, domnul rector al Agronomiei timișorene explică modul în care au acționat în grup membrii C.N.R., rectori în funcție, semnatari ai listelor de susținere publică a unei numiri politice în funcția de Ministru al Educației: „Iniţiativa a fost una comună. Ţinând cont de faptul că în data de 1,2 şi 3 februarie va fi conferinţa naţională a rectorilor, în perioada aceasta ne-am auzit mai des pentru a stabili subiectele de discuţie, aşa cum se întâmplă de obicei pentru a organiza agenda de lucru. Indiscutabil, pe noi ne interesează cine este ministru al Educaţiei. Văzând pe ultima sută de metri propunerea aceasta care venea dinspre zona Universităţii din Suceava, dar şi intenţia politică de a nu fi rectorul de la Suceava, am crezut că este normal să susţinem un coleg de-al nostru pe care îl şi cunoaştem”, a declarat prof.univ.dr. Cosmin-Alin Popescu [1].

    Care sunt așteptările tinerei generații în ceea ce privește Educația viitorului în România?  Pot să fie extrase cu ușurință din declarația domnului Cătălin Hădadea, liderul studenţilor din UBB Cluj: „Nu este rolul universităţilor să elogieze un vremelnic conducător al ministerului. (…..) Învăţământul trebuie să posede un cadru legislativ statornic şi o autonomie serioasă (după cum zice şi LEN) tocmai veşnica aşteptare după noi ordine de ministru sau directive ale unor directori matusalemici dezechilibrează şi distruge orice încercare de construcţie a unui învăţământ raţional şi coerent. Constat cu interes că 30 de iluştri (respectabili bunăoară) din tot atâtea instituţii prestigioase ”ca braga” majoritatea dintre aceastea pe undeva pe la o stea sau două, cu câteva excepţii ASE sau UPM Tg. Mureş susţin cu tărie că prof.dr.ing. propus pentru funcţia de ministru este cel mai bun. Ulterior aflăm că demersul (specific oamenilor odihniţi) mai este semnat şi de alţi 15 rectori, de data acesta trecem în rândurile Universităţilor situate în partea de sus a clasamentului (deocamdată), situaţia devine din ce în ce mai interesantă…” [2].

    Consultând Constituția României în vigoare, un accesoriu care nu are cum să lipsească din geanta oricărui cetățean român care se respectă, se poate citi următoarea prevedere: ”Partidele politice se constituie și își desfășoară activitatea în condițiile legii. Ele , contribuie la definirea și exprimarea voinței politice a cetățenilor, respectând suveranitatea națională, integritatea teritorială, ordinea de drept și principiile democrației.” Conform LEN nr.1/2011 (cu modificări), Consiliul Național al Rectorilor este o ”structură asociativă a universităților” [3]. Tot în conformitate cu LEN nr.1/2011 (cu modificări), „rectorul reprezină legal universitatea în relațiile cu terții și realizează conducerea executivă a universității”, o ”instituție de învățământ” în care ”SUNT INTERZISE” ”activitățile de natură politică” [3].

    Concluzii problematice de dezbătut:

– 45 de rectori în funcție, membrii ai Consiliului Național al Rectorilor, structură APOLITICĂ, semnează liste publice pentru o numire politică?

– în STATUL DE DREPT – ROMÂNIA anului 2018, frăția rectorilor în funcție (membrii C.N.R.) a IMPUS prin semnarea unor liste publice numirea politică a unui membru C.N.R. ca Ministru al Educației? Suntem în TRECUT, sau în PREZENT?

– nu cumva rectorii semnatari ai listelor au acţionat încălcând Constituţia României şi Legea educaţiei naţionale în vigoare?

– mai sunt încă în funcții rectorii protagoniști ai acestui episod sinistru al Educației românești de la începutul anului 2018? Li se trec cu vederea acțiunile ilegale pentru că s-au aruncat grăbiți în valuri să-și arate curtoazia PSD-istă? Ministrul Educației, domnul rector Valentin Popa, impus de colegii dumnealui membrii C.N.R., mai este în funcție?

(din categoria România pamfletară)

Referinţe bibliografice:

[1]http://adevarul.ro/locale/timisoara/culisele-scrisorii-sustinere-noului-ministru-educatiei-refuzat-doi-rectori-importanti-semneze-scrisoarea-asumata-zeci-colegi-lor-1_5a6ee318df52022f75f5f9cf/index.html

[2]http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/rectorul-ubb-neaga-semnat-scrisoarea-sustinerea-ministrului-pamblica-ma-deranjeaza-culme-magariile-astea-1_5a6f2042df52022f75f7abc9/index.html

[3]Legea Educației Naționale nr.1/2011 (cu modificări).

Monica Lia Hărmănescu

Mulțimim doamnei Monica Hărmănescu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *