2 februarie – Stretenia sau Ziua Ursului. Ce spun tradițiile despre această zi?
Ziua de 2 februarie se mai numeşte în popor şi Ziua Ursului. Acum, anotimpul rece se luptă cu cel cald, moment propice pentru a face previziuni meteorologice.
Ursul este un personaj totemic în credinţă populară, asociat cu un bătrân puternic şi înţelept, în legătură cu care se pune schimbarea vremii. Dacă de Stretenie e soare şi ursul îşi vede umbra, iarna se mai prelungeşte cu încă şase săptămâni. Dacă, însă, e vreme noroasă şi ursul nu-şi vede umbra, înseamnă că frigul va slăbi, iar primăvara e aproape.
Acest obicei este specific şi altor spaţii geografice, inclusiv celui nord-american (Ziua Cârtiței).
Pentru a-i câştiga bunăvoinţa ursului, oamenii îi lasă în cale ofrande constând în carne şi miere. Copiii sunt unşi cu grăsime de urs pentru a deveni puternici şi rezistenţi, iar cei mai firavi şi mai plăpânzi sunt botezaţi Ursu. Cei sperioşi sunt afumaţi cu păr smuls din blana unui urs. De asemenea, în satele colindate de ţiganii ursari, bărbaţii se lasă călcaţi de urs, pentru a fi sănătoşi şi puternici.
De asemenea, în această zi nu se consumă miere, lucru considerat o ofensă la adresa ursului. (www.evz.ro)