8 AUGUST – Ziua Internațională a Pisicii

Fondul Internaţional pentru Bunăstarea Animalelor este o organizaţie globală non-profit pentru protecţia animalelor, iar viziunea acesteia este o lume în care animalele sunt respectate şi protejate. Înfiinţată în 1969, IFAW are în prezent birouri în 15 ţări şi derulează proiecte în peste 40 de ţări, potrivit https://www.ifaw.org. Din 1969, IFAW a oferit asistenţă practică şi protecţie animalelor aflate în nevoie. Astfel, în perioada 2000-2018, 275.598 de animale au fost salvate, tratate şi adăpostite, menţionează site-ul amintit, se arată într-un material documentar realizat de Agerpres.
”Considerată ‘fiinţă misterioasă’, cu o serie de caracteristici, să le spunem ”psihologice”, pisica a fost domesticită cu mult mai târziu în raport cu alte specii animale. Datorită aerului realmente particular acest animal a constituit de-a lungul istoriei subiectul a numeroase legende”, se arată în prefaţa lucrării ”Ghid felin” (autori dr. Filea Ioan Ivana şi dr. Simona Filea Ivana, Editura Ceres, Bucureşti, 1993).
Având o diversitate de rase (”Siameză”, ”Abysiniană”, ”Albastru de Rusia”, ”Bengaleză”, ”British Shorthair”, ”British Longhair”, ”Maine Coon”, ”Norvegiană de Pădure”, ”Persană”, ”Ragdoll”, ”Singapura”, ”Sphynx”, ”Chartreux” etc.), pisica se ataşează destul de repede de stăpân. Totuşi, deşi domesticite de atâţia ani, pisicile au păstrat şi unele instincte sălbatice.
În antichitate pisica a constituit adesea obiectul unui adevărat cult, după cum o dovedesc, spre exemplu, colecţiile de mumii şi statuetele provenite din Egipt. În Egipt fiecare templu adăpostea familii de pisici. Când o pisică murea, corpul acesteia, îmbălsămat cu grijă cu substanţe aromate, era depus într-un mic sicriu împodobit adesea cu încrustaţii de aur, care era îngropat într-un cimitir special, rezervat exclusiv pisicilor.
În Evul Mediu pisicile cad, adesea, în dizgraţia oamenilor, fiind considerate ”slujitoare ale diavolului”. Au fost momente în istorie în care, în unele ţări, pisicilor le erau atribuite puteri magice şi, în unele cazuri, chiar malefice. Până să-şi recapete definitiv titlul de prietene ale căminelor, pisicile au fost mult timp victimele prejudecăţilor absurde ale unor epoci frământate. Cele ”nouă vieţi” legendare ale pisicilor reprezintă o fantezie care se datorează poate faptului că aceste animale remarcabile pot îndura multe maltratări şi totuşi supravieţuiesc, se arată în lucrarea ”Ghid felin”.
Unele civilizaţii au privit pisica ca pe un simbol religios, venerând-o ca atare. În anumite ţări se consideră că pisica aduce noroc şi, ca atare, una sau două pisici sunt adesea oferite drept cadou de nuntă pentru a aduce bogăţie şi prosperitate noului cuplu căsătorit, arată Kay Ragland în lucrarea sa ”Kittens”.
Pisica este o felină foarte curată, silenţioasă, independentă şi fidelă şi nu necesită o îngrijire complicată. Numeroase studii au arătat că deţinerea unei pisici ca animal de companie a condus la îmbunătăţirea stării psihice, la combaterea stres-ului, a anxietăţii şi a depresiei stăpânului, potrivit site-ului www.daysoftheyear.com. Pisica este renumită pentru torsul ei specific, care este considerat relaxant şi cu un efect de calmare a durerilor.