Vine iarna, revine în prim-plan problema compensării facturilor la încălzire
În urmă cu câteva zile, s-a derulat o nouă ședință a Comisiei de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor în Vârstă, prezidată direct de către prefectul județului Giurgiu, Ion Ghimpețeanu.
Tema centrală a întâlnirii a vizat cadrul legal și procedurile operaționale stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale pentru aplicarea măsurilor de protrecție socială pentru sezonul rece și sprijinirea cetățenilor vulnerabili.
Discuțiile s-au concentrat pe criteriile de acordare, stabilire și plată a ajutorului pentru încălzirea locuinței, un sprijin financiar vital bazat pe un sistem de compensare procentuală corelat direct cu veniturile nete ale solicitanților.
Acest ajutor financiar se acordă exclusiv pentru un singur sistem de încălzire utilizat în locuință și este destinat familiilor și persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin similare prin contractele de muncă sau legislația specifică din ramurile economice.
Limitele maxime de venit mediu net lunar care permit accesul la acest program sunt stabilite la valoarea de 1.386 lei de persoană în cazul familiilor și la 2.053 lei în cazul persoanelor singure.
Mecanismul de compensare procentuală acoperă o grilă largă de venituri, calculată prin raportare la o valoare de referință ce nu poate fi mai mică de 250 lei pe lună pentru gazele naturale, 500 lei pe lună pentru energie electrică și 320 lei pe lună pentru combustibili solizi și/sau petrolieri.
Grila aprobată prevede suportarea cheltuielilor din bugetul de stat după cum urmează:
- Compensare de 100% pentru persoanele sau familiile cu un venit mediu net lunar de până la 200 lei pe membru;
- Compensare de 90% pentru veniturile cuprinse între 200,1 lei și 320 lei;
- Compensare de 80% pentru veniturile cuprinse între 320,1 lei și 440 lei;
- Compensare de 70% pentru veniturile cuprinse între 440,1 lei și 560 lei;
- Compensare de 60% pentru veniturile cuprinse între 560,1 lei și 680 lei;
- Compensare de 50% pentru veniturile cuprinse între 680,1 lei și 920 lei;
- Compensare de 40% pentru veniturile cuprinse între 920,1 lei și 1.040 lei;
- Compensare de 30% pentru veniturile cuprinse între 1.040,1 lei și 1.160 lei;
- Compensare de 20% pentru veniturile cuprinse între 1.160,1 lei și 1.280 lei;
- Compensare de 10% pentru familiile cu venituri între 1.280,1 lei și 1.386 lei, respectiv pentru persoanele singure cu venituri cuprinse între 1.280,1 lei și 2.053 lei.
Prefectul Ion Ghimpețeanu a atras atenția tuturor structurilor implicate asupra importanței respectării calendarului administrativ. Solicitările se depun individual sau prin asociațiile de proprietari la primăria localității de domiciliu, termenul limită general pentru transmiterea formularelor standardizate de către primari către AJPIS Giurgiu fiind data de 15 octombrie a fiecărui an pentru gazele naturale, energia electrică și combustibilii solizi sau petrolieri, respectiv 25 septembrie pentru energia termică în sistem centralizat.
Dreptul la acest ajutor se stabilește începând cu luna depunerii cererii pentru cei care transmit documentele până la data de 20 a lunii respective.
În acest sens, s-a solicitat primăriilor din județ o mobilizare exemplară a serviciilor de asistență socială pentru preluarea, verificarea și procesarea rapidă a dosarelor, astfel încât listele finale de beneficiari să fie transmise la timp către furnizorii de utilități pentru aplicarea corectă a reducerilor pe facturi.
„Partea bună a acestui program guvernamental este că nu există solicitanți eligibili care să nu primească acest ajutor. Toate dosarele corect întocmite care se încadrează în criteriile legale vor fi aprobate, asigurând astfel o plasă de siguranță reală pentru toți giurgiuvenii aflați în nevoie”, a declarat prefectul Ion Ghimpețeanu (Instituția Prefectului Giurgiu)

