A crescut vârsta de pensionare în Franța! Legea privind reforma pensiilor a fost promulgată de Emmanuel Macron

Curtea Constituțională a Franței a aprobat vineri planul de pensii al lui Macron, care a stârnit luni de proteste și greve.

Sindicatele au avertizat că urmează proteste în masă de Ziua Muncii, pe 1 mai.

Consiliul Constituțional, format din nouă membri, a decis în favoarea prevederilor cheie ale reformei, inclusiv creșterea vârstei de pensionare la 64 de ani și prelungirea anilor de muncă necesari pentru o pensie completă, declarând că legislația este în conformitate cu legislația franceză.

Până sâmbătă dimineața, Jurnalul Oficial – Monitorul de înregistrare al Franței în care apare legislația adoptată – a publicat textul reformei pensiilor, modificând cuvântul „șaizeci și doi” în „șaizeci și patru” pentru vârsta de pensionare.

sursa: antena3.ro