A murit legendarul Gerd Muller – Doliu în lumea fotbalului
Gerd Muller, unul dintre cei mai mari jucători din istoria echipei Bayern Munchen și a naționalei Germaniei, a murit, duminică, la vârsta de 75 de ani.
În urmă cu șase ani, Bayern a anunțat că Muller suferă de demență. În noiembrie 2020, când acesta a împlinit 75 de ani, soția Uschi a afirmat că fostul fotbalist „nu prea mai mănâncă, mai mult doarme și are rare momente de luciditate„.
Supranumit „Bombardierul”, Muller a jucat pentru Bayern între 1964 și 1979, reușind în această perioadă să marcheze 566 de goluri în 607 meciuri în toate competițiile. A cucerit alături de bavarezi 4 titluri în Bundesliga (deţine recordul de goluri marcate în prima ligă din Germania – 365) și 3 Cupe ale Campionilor.
În tricoul naționalei Germaniei, Muller a marcat 68 de goluri în 62 de partide. A fost campion mondial în 1974 și european în 1972.
„Lumea FC Bayern a încremenit astăzi. Clubul şi toţi fanii săi îl plâng pe Gerd Muller, care a încetat din viaţă duminică dimineaţa, la vârsta de 75 de ani”, se arată pe site-ul clubului Bayern Munchen.
„Vestea morţii lui Gerd Muller ne întristează profund pe noi toţi. El este una dintre cele mai mari legende din istoria FC Bayern, reuşitele sale sunt de neegalat şi el va fi mereu parte a istoriei măreţe a FC Bayern şi a fotbalului german. Gerd va fi mereu în inimile noastre”, a declarat Oliver Kahn.
Unele dintre cele mai importante goluri reușite în carieră de Gerd Muller:
[embedded content]
[embedded content]