Accident cu două victime pe A1
Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs, miercuri dimineață, pe A1 București–Pitești. Evenimentul a avut loc la km 23, în zona localității Bolintin Deal, pe sensul de mers spre Pitești, fiind implicate două autoturisme și un autocamion.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD, două ambulanțe SAJ și poliția.
Doi bărbați, în vârstă de aproximativ 46 de ani, au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor și au îndepărtat autoturismele de pe partea carosabilă, pentru ca traficul să se desfășoare în condiții de siguranță.
Cazul a rămas în atenția poliției pentru cercetări. (ISU Giurgiu)

