Alegerile prezidențiale din Republica Moldova vor avea loc pe 1 noiembrie. Opoziția cere demisia lui Dodon, care își încheie mandatul pe 23 decembrie

Alegerile prezidențiale se vor desfășura pe data de 1 noiembrie. Proiectul de hotărâre cu privire la stabilirea datei scrutinului prezidenția a fost votat în ședința de joi, 21 mai, a Parlamentului. Deputații din opoziție au declarat că președintele Igor Dodon trebuie să-și prezinte demisia, iar alegerile prezidențiale să aibă loc anticipat, transmite Info-Prim Neo.

Mandatul președintelui în exercițiu, Igor Dodon, expiră la data de 23 decembrie 2020. Conform Codul Electoral, alegerile pentru funcţia de preşedinte se vor desfășura cu cel puţin 30 de zile şi cel mult 60 de zile înainte de expirarea mandatului preşedintelui în funcție. Parlamentul stabileşte data alegerilor pentru funcţia de preşedinte cu cel puţin 60 de zile înainte de ziua alegerilor.

În luarea sa de cuvânt, deputata Partidului Șor, Marina Tauber, l-a critica pe actualul președinte. Potrivit ei, Igor Dodon a devenit o mare dezamăgire pentru cei care și-au pus speranțele în ele. În opinia sa, șeful statului și-a transformat cariera politică într-o afacere proprie și o metodă de a se îmbogăți. Aceasta l-a îndemnat să „să meargă curajos în demisie”. „Noi suntem pentru demisia lui Igor Dodon și organizarea alegerilor prezidențiale anticipate”, spus Marina Tauber.

Deputatul din Fracțiunea PAS, Blocul ACUM Lilian Carp a menționat în luarea sa de cuvânt că Igor Dodon trebuie să-și depună demisia, iar alegerile prezidențiale anticipate să fie desfășurate vara. Potrivit lui, intenționat au fost reluate acțiunile pe mai multe dosare, cum ar fi cel care vizează frauda bancară, pentru a le utiliza în calitate de șantaj politic. Deputatul a mai spus că Igor Dodon este cel care a comis ilegalități, împreună cu Vlad Plahotniuc. Președintele trebuie să demisioneze și pentru politica externă de izolare a țării, a afirmat parlamentarul.

Iurie Reniță, deputat în fracțiunea ACUM, Platforma DA, a declarat că alegerile prezidențiale trebuie să se producă mult mai devreme, printr-o demisie. „Nu de onoare, fiindcă nu mai are onoare această persoană care pretinde că ne reprezintă ca președinte al Republicii Moldova. Cu mult înainte să plece și să ne alegem noi poporul și cetățenii soarta noastră”, a declarat Iurie Reniță.

Socialistul Vlad Batrîncea a spus că Igor Dodon este un președinte votat de un număr de cetățeni pe care mulți din legislativ nici nu-și imaginează, iar declarațiile lipsite de respect la adresa șefului statului denotă și lipsa de respect față de cetățeni. Potrivit lui, persoanele care au ieșit cu luări de cuvânt sunt înseși implicate în ilegalități și numele lor figurează în acțiunile organelor de drept. Deputatul a mai spus că acești parlamentari (Marina Tauber și Iurie Reniță, n.r.) au legătură și cu Vlad Plahotniuc, care încearcă să distabilizeze situația în țară.

Deputatul fracțiunii Partidului Democrat, Dumitru Diacov, a menționat că se votează un proiect tehnic, prin care se numește data alegerilor prezidențiale. Oamenii sunt cei care decid. Ei aleg Parlamentul și președintele, o dată la patru ani.

După luările de cuvânt, proiectul de hotărâre a fost aprobat cu majoritatea deputaților prezenți în sală.

Sursa: IPN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *