Altă zi, alt accident pe drumurile din Giurgiu…
Un bărbat a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs, miercuri după-amiază, pe DN5D, în afara localității Remuș.
În eveniment au fost implicate un autotren încărcat cu role de hârtie și un autoturism de tip pick-up care transporta prăjituri.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de descarcerare, una de stingere, o ambulanță SAJ și poliția.
Conducătorul autoturismului, în vârstă de 37 de ani, a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital.
În urma impactului, mai multe caserole cu prăjituri au ajuns pe carosabil.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția poliției pentru cercetări.

