Amendă de 25.000 de lei pentru un bărbat din Rădăuți, care ținea un pui de leu în garaj

Un bărbat din Rădăuți ținea în garajul din curtea casei un pui de leu de doar câteva săptămâni. Suceveanul a fost amendat cu 25.000 de lei, relatează realitateadebotosani.net.

Garda de Mediu Suceava a anunțat că, în urma unei sesizări, comisari de mediu au efectuat un control la domiciliul unei persoane fizice din municipiul Rădăuți, despre care s-a aflat că avea un pui de leu.

Bărbatul avea într-adevăr un animal din specia Phantera Leo și încălcase legislația de mediu.

Ca urmare, pentru neconformitățile constatate s-au aplicat două sancțiuni contravenționale in valoare totală de 25.000 lei. Puiul de leu va fi dus la o grădină zoologică.

Una din primele constatări ar fi că puiul de leu provine de la Colțul Zoologic de la Ilișești, de unde au mai fost vândute feline pe piața neagră.

”În urma unei sesizări înregistrate la G.N.M.-C.J. Suceava, comisari din cadrul Gaezii de Mediu Suceava au efectuat un control la domiciliul unei persoane fizice din municipiul Rădăuți, constatându-se că aceasta deține ilegal în captivitate un pui de leu din specia Phantera Leo, încălcându-se prevederile O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului.

Pentru neconformitățile constatate s-au aplicat 2 sancțiuni contravenționale in valoare totală de 25.000 lei, în conformitate cu prevederile actului normativ mai sus menționat. Totodata, au fost stabilite măsuri în vederea remedierii deficiențelor constatate.”, a precizat Garda de Mediu Suceava pe pagina de Facebook.

Știre preluata de la 7Media.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *