Andreea Bălan şi Tiberiu Argint au împlinit un an de relaţie. Ce declaraţie de dragoste i-a făcut vedeta iubitului ei
Andreea Bălan este în sfârșit fericită și împlinită. Iubește și este iubită, iar acum a sărbătorit un an de relație cu noul său partener Tiberiu Argint. Cei doi au plecat într-o escapadă romantică.
Unde au sărbătorit Andreea Balan și Tiberiu Argint un an de relație
Andreea Bălan trăiește de un an o frumoasă poveste de dragoste cu Tiberiu Argint, fratele prezentatoarei TV Sonia Argint. Tânărul are o situație financiară foarte bună și mereu o răsfață pe Andreea Bălan. El este manager la o companie daneză de lux care produce și proiectează telefoane, televizoare și aparate audio. Andreea și noul iubit au sărbătorit un an de relație în Dubai. Artista a postat de câteva zile imagini fabuloase din escapada romantică. Este foarte fericită și chiar i-a făcut o declarație de dragoste publică lui Tiberiu.
La mulți ani Iubitul meu! Primul an minunat!, a scris Andreea pe Instagram.
Reacția lui Tiberiu nu a întârziat să apară: La cât mai mulți, iubita mea!, a scris iubitul artistei pe rețeaua de socializare.
Fanii au fost și ei foarte fericiți că în sfârșit Andreea Bălan și-a găsit liniștea și i-au felicitat pe cei doi.
La mulți ani pentru prima aniversare și fericire până la adânci bătrâneți! Ești divină! Un paradis de frumusețe! Mă bucur că ești fericită și iubită!
Te rog, dă-mi voie să “interpretez” descrierea de la poză.. un an? Mulți înainte! Vă doresc că la 730 de zile să sărbătoriți în casa voastră din Dubai, la cât de ambițioasă și muncitoare fată ai lângă tine nimic nu e imposibil.
La mulți ani împreună fericiți…vă ador…sunteți minunați ….vacanţă plăcută…mă bucur enorm că Andreea este din nou fericită pentru că merită, este o femeie minunată…, au fost doar câteva dintre mesajele pe care le-au transmis fanii celor doi îndrăgostiţi.
Cine este Tiberiu Argint, iubitul Andreei Bălan
Tiberiu Argint este fratele prezentatoarei TV Sonia Argint. A studiat la Colegiul Tehnic de Arhitectură „I.N. Socolescu”, apoi a urmat cursurile la Facultatea de Arhitectură. Tiberiu este implicat în mai multe afaceri și are o situație materială foarte bună. El s-a născut pe pe 19 octombrie 1984 și are 36 de ani, fiind de aceeași vârstă cu vedeta. Andreea Bălan și Tiberiu s-au îndrăgostit la prima vedere în timp ce artista își vizita chiriașa în jumătatea de imobil din zona Băneasa, casa pe care a construit-o în timpul relației cu Keo.
„Sunt fericită, sunt împlinită, lucrurile se aşază. Toată perioada cu separarea, cu divorţul a trecut, a trecut aproape un an de zile de atunci. Acum sunt foarte liniştită şi vreau această latură a vieţii mele să o ţin pentru mine. Toată viaţa mea a fost o carte deschisă de la 12 ani, aşa că am hotărât acum că această parte să o ţin deocamdată pentru mine. Când va trebui să aflaţi ceva, o să vă povestesc, dar mi se pare foarte interesant să ţin pentru mine. E important să ai susținere, un sprijin”, mărturisea Andreea în urmă cu câteva luni.