„Dacă PNL face alianţă cu PMP să o facă de sus până, ori fiecare ne vedem de drumul lui. Înţeleg de la primării până la consilii judeţene, locale, peste tot. PMP nu e pelerină de vreme rea unde le convine. Ori mergem pe principiul pe care îl propune PMP şi în alianţa locală să sprijim primarul PNL sau consiliul judeţean PNL, dar dacă ne spune aici ne interesează, aici nu ne interesează, atunci ne vedem fiecare de drumul lui, că nu suntem pelerină de ploaie. Dacă vor fi corecţi şi nu ne vor face ce au făcut la locale, la Bucureşti, când cu 7 zile înainte de depunerea listelor ne-au anunţat că nu mai e alianţă, deci noi deja avem suspiciuni majore şi o încredere redusă în Ludovic Orban. La prima probă că rămâne acelaşi inconsecvent, ne vedem de drumul nostru”, a declarat Traian Băsescu, duminică seara, la Digi 24.
Traian Băsescu a declarat, pe ton de glumă, că cel mai potrivit viceprimar al Bucureştiului ar fi chiar el. Acesta a adăugat, însă, că nu dă Bruxellesul pe Bucureşti şi că PMP-ul are destui politicieni mai tineri care sunt pregătiţi pentru o astfel de funcţie.
„Cel mai potrivit aş fi eu, dar nu plec de la Bruxelles. Am glumit. Cel care l-ar putea ajuta pe Nicuşor Dan în viaţa de zi cu zi la Bucureşti, aş fi eu, dar sunt la Bruxelles. Au crescut destui. Sunt foştii consilieri care ştiu Bucureştiul. Nu văd de ce ar fi refuzat Sebi Moise”, a explicat fostul preşedinte.
Ce spun Orban şi Băsescu despre Mihail Neamţu în funcţia de viceprimar
Chiar dacă l-a menţionat explicit pe Sebastian Moise, Băsescu a spus şi că Mihail Neamţu are „stofă de viceprimar”, dar că nu ştie dacă acesta chiar îşi doreşte funcţia respectivă. De altfel, vorbind la România TV, Ludovic Orban a declarat că nu este exclusă această variantă. Liderul liberalilor a anunţat că PNL va valida în Biroul Executiv de luni protocolul de colaborare la nivelul administraţiilor locale cu PMP.
„Chiar dacă a avut candidat propriu, noi am anunţat că suntem deschişi acestei colaborări. Noi mâine (luni – n.r.) aprobăm în Biroul Executiv un proiect de colaborare cu PMP în consiliile judeţene şi locale. PMP este aliat cu noi la guvernare, chiar dacă a existat o candidatură separată, care ne-a dat ceva emoţii. La experienţa pe care o are Traian Băsescu, trebuia să ştie că o asemenea candidatură a redus numărul de voturi pentru candidatul dreptei. Deci suntem deschişi unei colaborări. Sigur, pe alte baze. Dacă ne uităm în ultimii patru ani, vedem că multe hotărâri iniţiate de Firea şi primarii de sector au fost adoptate cu voturile PMP. Noi mizăm pe o susţinere a proiectelor lui Nicuşor Dan”, a declarat Ludovic Orban, duminică, la România TV
Eugen Tomac a anunţat, la rândul său, că i-a propus lui Ludovic Orban colaborări PNL-PMP în toate administraţiile locale din ţară. Alianţa merge, însă, doar până aici, liderul PMP fiind clar în privinţa stategiei partidului său pentru alegerile parlamentare: PMP merge pe cont propriu.